Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis în judecată compania Hexi Pharma în dosarul dezinfectanților diluați.
Procesul are loc la 10 luni după imensul scandal al dezinfectanților.
Firma este acuzată că a înselat 340 de spitale.
"Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L., sub aspectul săvârșirii a 340 de infracțiuni de înșelăciune (dintre care 7 având consecințe deosebit de grave), a infracțiunii de uz de fals (61 acte materiale), precum și pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor", susțin procurorii într-un comunicat.
De asemenea, și directorul Hexi Pharma, Flori Dinu, a fost trimisă în judecată.
Aceasta este acuzată că sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 acte materiale) și pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.
În același dosar este vizat și directorul de producție, Leva Mihai, care a primit aceleași acuzații precum directorul Hexi Pharma.
Bunuri ale lui Dan Condrea rămân sub sechestru
Totodată, procurorii au dispus clasarea cauzei față de numitul Condrea Dan, acționar la S.C. Hexi Pharma CO S.R.L. la data comiterii infracțiunilor, întrucât a intervenit decesul acestuia. S-a mai dispus de către procurori și menținerea măsurilor asigurătorii instituite asupra mai multor bunuri ale acestuia, respectiv bunuri imobile (terenuri și apartamente) și bunuri mobile (conturi bancare indisponibilizate), se mai arată în comunicatul Parchetului General.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu