Hexi Pharma, prejudiciu IMENS

Procurorul șef al Secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului General, Romulus Varga, a făcut publică suma la care se ridică prejudiciul din dosarul Hexi Pharma.

"Prejudiciul calculat în acest caz este de 102 milioane lei, care reprezintă contravaloarea achizițiilor făcute de unități sanitare din România de bunuri, de produse biocide neconforme de la Hexi Pharma. Multe spitale s-au constituit părți civile, unele dintre ele și-au retras constituirea de parte civilă ca urmare a recuperării sumelor de la Hexi Pharma. (...) Au fost probleme logistice care țin de gestionarea unei cantități mari de informații, inclusiv fizic, în număr de file, în număr de volume. Am avut un ajutor din partea unor ofițeri de clasă de la IGPR. Cred că am reușit să soluționăm dosarul într-un termen rezonabil având în vedere cantitatea mare de date", a afirmat Romulus Varga, prezent marți la bilanțul Ministerului Public pe anul 2016.

"Concentrațiile de substanță activă din rețeta lor nu sunt cele din etichetele produselor"

"Până la specialiștii din străinătate, am făcut constatări cu specialiștii noștri și am stabilit că concentrațiile de substanță activă din rețeta lor nu sunt cele din etichetele produselor și din documentația aferentă produselor, sunt mai mici, asta pe partea de concentrație de substanță activă. Ulterior, am mers la Institutul Cantacuzino și am cerut niște teste de eficiență pentru a verifica dacă produsele au eficiență bactericidă, fungicidă, sporicidă, virucidă. Am putut să facem asemenea teste doar pe anumiți microbi, pentru că oferta Institutului Cantacuzino acoperă doar anumiți microbi. Singurul laborator din România care putea să facă testări era Unilab, dar dintr-un motiv ce ține de o oarecare legătură, care e de notorietate, între Hexi Pharma și Unilab, am evitat acest lucru, ca urmare am ales un laborator din străinătate", a mai spus Romulus Varga, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel