Hawaii. Nivelul de alertă vulcanică, ridicat după o serie de seisme

Geologii americani au ridicat la nivelul galben gradul de alertă pentru vulcanul Mauna Loa din Hawaii, unde s-au înregistrat cel puţin 50 de seisme de mică intensitate începând cu luna octombrie a anului trecut, au precizat marţi oamenii de ştiinţă, potrivit Reuters. 

O erupţie a Mauna Loa, cel mai mare vulcan activ din lume, nu pare însă iminentă. Creşterea activităţii seismice indică o schimbare ''în sistemul de depozitare a magmei de mică adâncime'' aflată sub munte, a precizat Observatorul Vulcanic din Hawaii (HVO) într-un mesaj de alertă. 'Aşa cum s-a întâmplat în trecut, este posibil ca agitaţia care se manifestă în prezent în straturile inferioare să continue la intensităţi diferite timp de mai multe luni sau chiar ani fără să se producă o erupţie', a precizat observatorul.

'Activitatea prezentă poate fi un semn timpuriu al unei posibile erupţii. În acest moment, nu putem stabili care dintre aceste scenarii este mai probabil.' Galbenul reprezintă cel de-al doilea nivel de alertă pe scara de culori a Observatorului Vulcanic din Hawaii, deasupra nivelului verde, care indică ''stare normală, non-eruptivă''. Portocaliul este folosit atunci când vulcanul manifestă ''activitate accentuată sau în creştere cu potenţial ridicat de erupţie''. Nivelul roşu, cel mai ridicat grad de alertă, indică o erupţie iminentă.

'HVO speră ca instrumentele de monitorizare să detecteze semnele unui potenţial crescut de erupţie cu zile sau săptămâni înainte ca aceasta să se producă', a mai precizat observatorul. 'Cu toate acestea, este de asemenea posibil ca intervalul de timp până în momentul erupţiei să fie mai mic - ore sau zile. Toate comunităţile aflate pe versantul vulcanului ar trebui să fie pregătite'. Precedentul episod de activitate vulcanică înregistrat în Hawaii s-a produs vara trecută, sub forma unei erupţii distructive de lavă expulzată din mai multe fisuri apărute la baza vulcanului Kilauea, situat tot pe Big Island. Kilauea a expulzat râuri întregi de rocă topită, care au înghiţit sute de locuinţe înainte de a se revărsa în ocean la finalul unui traseu de mai mulţi kilometri, distrugând în drumul său două cartiere de locuinţe aflate pe ţărm.

Distrugerea acestor proprietăţi ca urmare a activităţii vulcanice din perioada mai-august 2018 a marcat cea mai devastatoare erupţie înregistrată în cazul vulcanului Kilauea sau al altui vulcan din istoria statului american Hawaii. Mauna Loa, care ocupă peste jumătate din teritoriul Big Island şi are o înălţime de 4.169 metri deasupra nivelului Oceanului Pacific, a erupt cel mai recent în martie şi aprilie 1984, expulzând un rău de lavă care a ajuns la 8,05 kilometri de oraşul Hilo. Vulcanul a produs râuri de lavă de mari dimensiuni, care au ajuns în ocean cel puţin de opt ori începând cu anul 1868, iar erupţiile sale au provocat distrugerea unor localităţi în două rânduri, în 1926 şi 1950.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy