În ianuarie 2009, primarul Sorin Oprescu anunţa că în câteva luni vor începe lucrările de construcţii la opt parcări subterane. Acestea ar fi trebuit realizate în parteneriat public-privat. În asociere, municipalitatea urma să vină cu terenurile situate în zone ultracentrale dar foarte aglomerate iar investitorii cu peste 420 de milioane de euro.
Cele opt parcări subterane ar urma să fie construite la Universitate, Piaţa Alba Iulia, Piaţa Dorobanţi, Edgar Quinet, Piaţa Constituţiei, Walter Mărăcineanu, Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Presei. În 2011, doar la Universitate s-au început lucrările, restul parcărilor subterane aflându-se în diverse faze ale procedurii de "dialog competitiv".
Parcarea de sub "coada calului"
Prima parcare subterană în parteneriat public-privat se construieşte la Universitate. Aceasta va avea trei nivele şi este prevăzută cu 420 de locuri pentru maşini şi 21 pentru motociclete. Iniţal trebuia construită doar pe două niveluri şi ar fi trebuit să aibă 300 de locuri pentru autoturisme şi 25 pentru motociclete. Planul iniţial a fost modificat din cauză că în timpul săpăturilor arheologice s-au descoperit zidurile unei foste biserici care au trebuit conservate.
Lucrările de construcţie au început anul trecut şi ar urma să fie finalizate în 2012. Pentru desfăşurarea lor a fost necesară mutarea temporară a celor patru statui în Parcul Izvor. Municipalitatea a pus la dispoziţie terenul, iar investitorul privat, consorţiul de firme Inter Parking Hispania SA, Terra Test Cimentaciones SL, Alius Inversiones SL şi Simex SA, suportă atât costurile legate de mutarea statuilor, cât şi pe cele legate de construcţia parcajului subteran. Până acum s-au executat în proporţie de 70 la sută pereţii mulaţi, s-au turnat 30 de piloni din cei 90 prevăzuţi şi s-a excavat până la o adâncime de 4,3 metri.
Tariful mediu pe oră pentru un loc de parcare va fi echivalentul a 0,38 euro. Primarul Oprescu a promis că parcarea va fi gata în primăvara anului viitor.
Edgar Quinet - dialog competitiv cu consorţiul Parcare Eduard Quinet
Parcarea subterană de pe strada Edgar Quinet este prevăzută cu 380 de locuri. Aceasta ar trebui construită între facultăţile de Litere şi Arhitectură, însă potrivit directorului Direcţiei Investiţii din cadrul Primăriei Capitalei, Bogdan Hreapcă "încă nu s-a căzut de acord pe unde să fie ieşirile din parcare".
Biroul de presă al Primăriei Capitalei ne-a precizat că pentru această parcare "în prezent se desfăşoară dialogul competitiv cu candidatul preselectat, Consorţiul Parcare Eduard Quinet, pentru identificarea soluţiilor viabile proiectului în etapa a doua a procedurii de atribuire a contractului de concesiune". Pentru această parcare subterană nu există Plan Urbanistic Zonal. Perioada de executare a lucrărilor a fost stabilită la 36 de luni de la data semnării contractului.
În 2006, în studiul de fezabilitate, parcarea subterană de pe Edgar Quinet, cu 380 de locuri, costa 32.916.805 euro. Preţul calculat în timpul administraţiei Videanu a fost înjumătăţit de angajaţii primarului general, Sorin Oprescu. Investiţia este acum de 13.412.490 de euro. Un calcul simplu arată că un loc de parcare se va construi cu 35.296 de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu