Harghita: Consiliul Local Miercurea Ciuc sprijină vârstnicii care folosesc apă caldă din sistemul centralizat

[] []

08 oct 2019 / 14:26
Salveaza PDF Comentarii

Consiliul Local Miercurea Ciuc continuă programul prin care vârstnicii primesc subvenţie pentru plata apei calde menajere furnizate în sistem centralizat.

Potrivit Biroului de Presă al Primăriei Miercurea Ciuc, în ultima şedinţă a Consiliului Local s-a aprobat hotărârea de acordare a unui sprijin financiar de maxim 40 lei/persoană, celor care au împlinit vârsta de 65 ani. Ajutorul nu poate depăşi contravaloarea apei calde menajere consumată în luna respectivă.

Programul a început în urmă cu aproximativ nouă ani, când Consiliul Local a adoptat, în premieră, o hotărâre care are rolul de a-i încuraja pe vârstnici să nu mai facă economie la apă caldă menajeră. Specialiştii au constatat că, în urma economiilor la apa caldă menajeră, pe care vârstnicii le făceau imediat ce începea sezonul rece, avea de suferit pe de o parte sistemul centralizat, iar pe de altă parte ceilalţi locatari din bloc, care trebuiau să aştepte un timp îndelungat până când apa caldă ajungea la ei în apartament.

Vârstnicii trebuie să îndeplinească simultan mai multe condiţii, respectiv să fie proprietari sau coproprietari ai locuinţei şi să locuiască efectiv acolo, apartamentul să fie încălzit în întregime şi exclusiv prin sistemul centralizat, proprietarul să fie la zi cu plata taxelor şi impozitelor locale, a cheltuielilor de întreţinere, şi să aibă toate caloriferele în funcţiune. Nu primesc acest ajutor cei care deţin în proprietate, împreună cu familia, şi alte locuinţe în afara celei pentru care solicită sprijinul financiar sau dacă în locuinţă există calorifere dezafectate. Ajutorul se acordă pentru lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie şi martie. Iarna trecută, peste 200 de vârstnici au beneficiat de subvenţia pentru apă caldă, acordată de municipalitate, informează Agerpres. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26