Haos la Senat. Tăriceanu: "Aici nu e sală de cinema"

Senatori USR au proiectat miercuri, în plenul Camerei superioare, imagini de la protestele faţă de legile Justiţiei, atât ale magistraţilor, cât şi ale populaţiei.

"Aici nu e sală de cinema", a spus preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, îndemnându-i pe senatorii USR să se aşeze la locurile lor.

De asemenea, Tăriceanu l-a avertizat pe liderul grupului USR, senatorul Cristian Ghica, să înceteze 'circul', în caz contrar spunând că nu le va da cuvântul la susţinerea amendamentelor respinse.

"Vă rog foarte mult, nu mai perturbaţi şedinţa. Aveţi o doză de exhibiţionism excesivă. Nu transformaţi Senatul în circul dumneavoastră. Duceţi-vă la partid şi în circumscripţii şi faceţi cât circ doriţi", a spus Tăriceanu.

Gotiu portavoce

La un moment dat, senatorul Mihai Goţiu a solicitat prin portavoce o listă de vot la unul dintre amendamentele respinse la propunerea legislativă de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

"Domnul Goţiu, dacă credeţi că o să discutaţi cu mine cu ajutorul portavocii vă înşelaţi. Nu ţin cont de nimic ce vorbiţi la portavoce. La revedere!", a mai spus Tăriceanu din prezidiu.

[citeste si]


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23