Guvernul german anunţă un plan masiv de sprijin de 65 miliarde de euro în faţa creşterii costului vieţii

Olaf Scholz
Olaf Scholz

Guvernul german, confruntat cu o criză a costului vieţii căreia multe familii nu îi pot face faţă, a anunţat duminică un pachet de sprijin în sumă de 65 miliarde de euro, informează DPA.

Vom trece cu bine prin această iarnă, a declarat cancelarul Olaf Scholz într-o conferinţă de presă după acordul intervenit la discuţiile de sâmbătă din coaliţie (social-democraţi, liberali, Verzi), prelungite până duminică dimineaţa.

Măsurile includ un nou tichet, mai ieftin, de transport public, o sumă unică de 300, respectiv 200 de euro pentru pensionari şi studenţi pentru plata facturii la energie, o majorare a alocaţiilor pentru persoanele vârstnice sau în incapacitate de muncă, şi o creştere cu 18 euro a alocaţiei pentru copii.

O sumă de 300 de euro, tot pentru plata facturilor la energie, fusese deja convenită pentru persoanele care lucrează.

În plus, guvernul va introduce tarife mai mici pentru un anumit plafon de bază al consumului de energie, peste care tariful va creşte.

Un ajutor rapid şi proporţionat către cetăţeni şi firme este necesar dată fiind creşterea rapidă a preţurilor la energie, explică documentul, consultat de AFP, elaborat după săptămâni de discuţii laborioase între cele trei partide ale coaliţiei cancelarului social-democrat.

Potrivit documentului, în octombrie va intra în vigoare o taxă pe gaz destinată să evite falimentul grupurilor energetice germane. Taxa va genera o nouă majorare a facturii energetice a gospodăriilor, cu mai multe sute de euro.

Potrivit şefului Bundesbank, banca centrală germană, este probabil ca inflaţia, ajunsă în august la 7,9%, să atingă 10% până la sfârşitul anului, o premieră după anii 1950.

De la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, guvernul Scholz a deblocat deja două pachete de ajutoare pentru familii, în sumă totală de circa 30 miliarde de euro.

Unele măsuri au expirat recent, precum rabatul la carburant şi popularul abonament de 9 euro pe lună în tot transportul public, cu excepţia liniilor de mare viteză.

Anunţul acestui nou plan negociat de la începutul verii a fost amânat de mai multe ori, o situaţie ce ilustrează fricţiunile între cele trei partide ale coaliţiei aflate la putere de nouă luni, mai comentează AFP, potrivit Agerpres.

Situaţie tensionată în Germania după anunțul Gazprom, dar aprovizionarea cu gaze - garantată, afirmă Berlinul

Germania a indicat vineri că aprovizionarea cu gaze este asigurată, în pofida deciziei gigantului rus Gazprom de a prelungi oprirea gazoductului Nord Stream, care a sporit temerile privind o penurie de gaze la iarnă, potrivit France Presse.

Fără a comenta anunţul Gazprom, purtătoarea de cuvânt a declarat că Germania 'văzuse deja lipsa de fiabilitate a Rusiei în cursul ultimelor săptămâni'.

Gazprom a anunţat vineri seara că gazoductul Nord Stream, care urma să fie repus în funcţiune sâmbătă după o perioadă de întreţinere, va fi în cele din urmă oprit 'complet' până la repararea unei turbine a acestui gazoduct vital pentru aprovizionarea europenilor.

Într-un comunicat, Gazprom indicase că a descoperit 'scurgeri de ulei' în turbină în cursul operaţiunii de mentenanţă şi afirmase că 'până la repararea acesteia, transportul de gaze prin Nord Stream este complet suspendat'. Gigantul energetic rus nu a precizat cât timp ar putea dura această reparaţie.

Anunţul Gazprom riscă să accentueze îngrijorarea ţărilor europene, care încearcă să evite o criză energetică în iarna care se apropie şi acuză Moscova că utilizează gazele ca armă pentru a se răzbuna pentru sancţiunile occidentale după ofensiva rusă în Ucraina.

Rusia a ameninţat vineri că va înceta să vândă petrol şi gaz natural acelor ţări care-i impun plafoane de preţ pentru aceste resurse energetice, plafoane despre care Moscova consideră în plus că vor destabiliza semnificativ piaţa globală, transmite Reuters.

Companiile care impun plafoane de preţ nu se vor număra printre cele care primesc petrol rusesc, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, confirmând afirmaţii asemănătoare făcute în ziua anterioară de vicepremierul rus Aleksandr Novak.

Pur şi simplu nu vom coopera cu ei pe principii care nu sunt de piaţă, a insistat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin.

Miniştrii de finanţe ai statelor din G7 se întâlnesc vineri prin videoconferinţă şi ar putea conveni impunerea unui plafon de preţ pentru petrolul cumpărat din Rusia, considerând că în acest fel ar putea diminua veniturile cu care Moscova îşi finanţează armata în războiul contra Ucrainei.

Uniunea Europeană a convenit în luna mai instituirea progresivă a unui embargou parţial asupra petrolului şi produselor petroliere ruseşti.

Declaraţia lui Dmitri Peskov s-a referit numai la exporturile de petrol. Între timp însă, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că a sosit momentul ca Uniunea Europeană să impună plafoane tarifare şi pentru gazul natural rusesc, anunţând totodată că UE a reuşit să-şi umple depozitele de gaz la 80% din capacitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel