Guvernul de la Roma, la un pas de prăbușire. Premierul Conte, chemat la explicații în Parlament

Parlamentul Italiei l-a convocat joi pe premierul Giuseppe Conte pentru a-i cere explicaţii despre criza din coaliţia guvernamentală, generată de decizia fostului premier Matteo Renzi de a-și retrage partidul, lăsând astfel coaliția fără majoritate parlamentară.

Parlamentul Italiei l-a convocat joi pe premierul Giuseppe Conte pentru a-i cere explicaţii despre criza din coaliţia guvernamentală, transmite Agerpres, citând ANSA. Un sondaj Ipsos arăta săptămâna aceasta că aproape jumătate din cetăţenii italieni nu înţeleg nici ei motivele crizei.

Legislativul şi-a întrerupt sesiunea din cauza neclarităţii situaţiei, iar preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberto Fico, i-a cerut lui Conte să se prezinte în faţa parlamentarilor.

 

Guvernul, la un pas de prăbușire



Guvernul de la Roma este la un pas de cădere, după ce doi miniştri din partidul Italia Viva al fostului prim-ministru Matteo Renzi au demisionat miercuri din cauza unei dispute privind pachetul de asistenţă al Uniunii Europene pentru combaterea efectelor epidemiei de coronavirus.

Italia Viva este o formaţiune mică, dar necesară pentru supravieţuirea coaliţiei din care mai fac parte Democraţii (PD) de centru-stânga, şi Mişcarea Cinci Stele (M5S), populistă.

Liderul PD, Nicola Zingaretti, a solicitat o reuniune cu conducerea partidului. El a criticat miercuri decizia Italia Viva, apreciind printr-un mesaj în reţeaua Twitter că este o "greşeală faţă de Italia". Şi conducerea M5S a convocat o şedinţă.

 

Scenarii posibile




Presa italiană a speculat că premierul Conte ar dori să evite alegerile anticipate; termenul normal este în 2023. De aceea, el ar putea solicita parlamentului un vot de încredere, după care să încerce să configureze o nouă coaliţie. Nu a fost exclusă nici ideea revenirii Italia Viva în formula guvernamentală.

Renzi, considerat acum arogant de mulţi italieni, este cotat slab în sondajele de opinie, partidul său fiind creditat cu numai 3% din opţiunile electoratului. În acelaşi timp, Conte continuă să fie popular. Există şi opinii conform cărora slăbirea guvernului ar face jocul Ligii, partidul de dreapta al fostului ministru de interne Matteo Salvini, care a făcut parte din primul guvern condus de Conte până în 2019.

Analistul politic Wolfango Piccoli de la Institutul Teneo consideră că Renzi s-a retras din guvern din cauza dezacordului cu politica economică şi cu pachetul de stimulare a economiei promovat de Conte. Piccoli apreciază că fostul premier "a pariat că majoritatea partidelor politice, inclusiv unele din opoziţie, sunt împotriva alegerilor anticipate". 

VEZI ȘI: Coaliția de guvernare pierde majoritatea în Italia. Partidul lui Matteo Renzi iese de la Putere

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy