"Programul Construcţia de locuinţe cu chirie", realizate prin atragerea capitalului privat destinat constituirii unui fond de locuinţe destinate închirierii, la nivel naţional, care să permită accesul tuturor persoanelor la o locuinţă care să respecte standardele de locuit, a fost aprobat, miercuri de Executiv.
“Este un proiect pilot derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin ANL. Programul se va realiza prin încheierea de contracte de concesiune de lucrări publice şi are scopul de a permite accesul la o locuinţă a persoanelor care nu au suficiente resurse pentru a o achiziţiona de pe piaţa liberă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Purtătorul de cuvânt al Executivului a menţionat că terenurile destinate acestor construcţii aparţin domeniului public al statului şi vor fi transferate pe durata utilizării clădirilor.
Finanţarea proiectării, construcţiei şi exploatării locuinţelor se asigură de către investitorii privaţi din surse proprii sau atrase, în timp ce Agenţia Naţională pentru Locuinţe va finanţa structurarea economică, tehnică şi juridică a proiectelor, inclusiv elaborarea studiilor de fundamentare a deciziei de concesionare şi a documentaţiilor de atribuire a contractelor necesare implementării Programului, din surse de la bugetul de stat.
Investitorii privaţi vor primi în contrapartida locuinţelor realizate, o cotă-parte din chiriile încasate, însoţită de plata unor plăţi unitare periodice, ce urmează a fi rambursate, de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Lucrările de viabilizare şi dotările tehnico-edilitare se vor asigura de către autorităţile publice locale şi/sau de către investitori, în conformitate cu contractele încheiate de ANL cu unităţile administrativ-teritoriale şi/sau investitorii privaţi, modalitatea de realizare a acestora fiind analizată pentru fiecare proiect în parte. Astfel, lucrările de viabilizare şi tehnico-edilitare din exteriorul perimetrului destinat locuinţelor se vor realiza de către autorităţile publice locale, finanţarea fiind asigurată din surse de la bugetul de stat şi/sau bugetul local. în măsura în care se pot aloca fonduri în acest sens, fie de către investitorul privat în cadrul contractului de concesiune.
Solicitantul unei astfel de locuinţe, precum şi ceilalţi membrii ai familiei acestuia – soţ/soţie, copii şi/sau alte persoane aflate în întreţinerea acestuia, nu trebuie să deţină o altă locuinţă în proprietate exclusivă şi/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuinţe cu chirie, proprietate de stat sau proprietate a unităţii administrativ-teritoriale, în localitatea în care a solicitat locuinţă. Titularul cererii de locuinţă trebuie să aibă contract de muncă, cu o vechime minimă neîntreruptă de cel puţin un an. De asemenea, venitul mediu pe membru de familie al titularului cererii de locuinţă trebuie să fie de cel puţin 50% din salariul mediu brut pe economie, dar nu mai mare de 100% din salariul mediu brut pe economie. De asemenea, există o serie de criterii de ierarhizare cu un punctaj aferent.
Cuantumul chiriei nu poate fi mai mare decât o treime din salariul mediu net pe economie, dar nu mai mic decât valoarea stabilită de amortizarea locuinţei pe perioada normată de viaţă. Sumele încasate din chirii se vor distribui conform prevederilor legale, astfel: 50% din cuantum se constituie venit la bugetul de stat, 30% din cuantum revine investitorului privat şi 20% din cuantum revine ANL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu