Autostrada Ploieşti-Braşov, milioane euro împrumut

Prioectul autostrăzii Ploieşti-Braşov începe printr-un împrumut de la banca Mondială.

Executivul a adoptat miercuri, printr-un memorandum, acordul de principiu pentru contractarea unui împrumut de la Banca Mondială în vederea sprijinirii activităţilor preliminare realizării proiectului de construcţie a autostrăzii Ploieşti - Braşov.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, valoarea împrumutului este de până la 35 milioane de euro, acordat prin intermediul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, instituţie membră a Grupului Băncii Mondiale.

"Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Transporturilor vor întreprinde demersurile necesare pentru pregătirea proiectului şi pentru solicitarea asistenţei financiare, urmând să se convină cu Banca Mondială instrumentul de finanţare care va fi utilizat, pentru a permite demararea cât mai rapidă a activităţilor", se arată în comunicat.

Totodată, potrivit sursei citate, în cadrul Ministerului Transporturilor va fi creată o Unitate de Management a Proiectului, care va dispune de experienţa necesară în ceea ce priveşte implementarea unui astfel de proiect şi aplicarea procedurilor Băncii Mondiale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel