Guşă dă toate cărțile pe față: ”Am făcut o mare greşeală!” Dezvăluire înainte de alegeri / VIDEO

Cozmin Guşă a povestit, într-o conferinţă de presă pentru susţinerea lui Felix Stroe, candidatul Alianței PSD-ALDE-PNTCD-ADER la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, un moment din activitatea sa pe care l-a regretat ulterior. 

"Susţinerea lui Mohammad Murad pentru candidatura lui Felix Stroe la Consiliul Judeţean Constanţa este una relevantă şi pentru că vine din partea unui independent, şi pentru că vine din partea unui om de afaceri extrem de performant, poate cel mai performant din domeniul turismului dar şi al construcţiilor. Copos ar putea să rivalizeze cu el aici, dar nu la volum ci la alte criterii.

Când vorbim despre un independent de relevanţă naţională, semnalul pe care îl dă trebuie să fie interpretat nu ca unul de tip politicianist, ci ca unul pragmatic. Un om cu atâtea afaceri în judeţul Constanţa, care se pregăteşte să administreze şi şapte staţiuni care sunt înglobate în structura municipiului Mangalia face o opţiune pragmatică pentru viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean pe care îl crede în stare să facă ceea ce trebuie pentru dezvoltarea judeţului, de unde vor beneficia, bineînţeles, şi cei din Mangalia dar şi cei care sunt angrenaţi în afacerile lui din zonă şi care sunt câteva mii de constănţeni", a declarat Cozmin Guşă.

Guşă: Am regretat acest lucru

"Am stat în mijlocul acestor discuţii şi le povesteam de un lucru pe care l-am făcut în 2004 şi pe care l-am regretat apropo de necesitatea de a fi alături de un prieten atunci când el joacă o carte politică sau publică. Şi am făcut o mare greşeală atunci, greşeală pe care Rareş Bogdan nu a mai făcut-o astăzi, pentru că el a refuzat să vină în Mangalia să susţină candidatul partidului din care face parte, povestindu-i şi lui acea întâmplare care îl vizează pe Boc.

În 2004 eram şef de campanie al PD-ului, unul dintre coordonatorii campaniei Alianţei DA, alături de Flutur şi la Cluj nu am avut ce să fac, a trebuit să-l susţin pe Emil Boc împotriva unui vechi prieten de-al meu, Ioan Rus, care era bine pregătit din punct de vedere administrativ, dar am făcut o mare greşeală. Sigur, Boc a câştigat, a trebuit să stau alături de el în campanie vreo cinci zile, am luat şi tot staff-ul de la Bucureşti. Lui îi era foarte frică de Rus şi de Dâncu, nici nu voia să meargă în dezbatere cu ei, tremura când auzea că trebuie să meargă în dezbatere cu ei; l-am suplinit eu în dezbateri. În final Boc a câştigat, dar prietenul meu Ioan Rus a pierdut şi nu a fost bine nici pentru Ioan Rus care o vreme a dispărut din politică şi acum e într-o zonă mai secundară a politicului, dar cu acea victorie am asigurat alte lucruri pragmatice.

Am greşit atunci şi asta i-am explicat şi lui Rareş dar şi lui Mohammad şi altora, să nu facă această greşeală să susţină pur şi simplu un coleg de politică în dauna unui prieten despre care au o părere bună apropo de profesionalism", a povestit consultantul politic Cozmin Guşă.

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel