Cozmin Gușă a comentat la Realitatea situația Elenei Udrea care a fost surprinsă la Paris, așa cum susține aceasta, de către serviciile secrete.
"Este o discuție complexă și aș împărți-o în două. Pe de o parte, cea legată de campania Elenei Udrea care, dacă este să o analizăm apropo de atacurile la adresa sa, capătă accente unice în istoria post 1989, și cealalată, legată de comportamentul serviciilor secrete în campanie, care merită analizat”, susține Gușă.
Elena Udrea a susținut și miercuri o conferință de presă
„La 12-15 ore, așa cum spuneam, Elena Udrea este pedepsită, apare pe un blog creat peste noapte neasumat, un material care se poate numi un material de șantaj. Adică ce facem: arătăm un candiat care merge la Paris, cheltuiește, întâlnindu-se acolo cu ditamai șefa de la DIICOT și cu nu știu ce doamnă pe care nu o cunosc, nici nu i-am reținut numele, vrând să sugereze acel blog anomin cât de vinovat ar fi candidatul. Asta se întâmplă într-o campanie, numai că nu se dau explicațiile suplimentare”.
„Eu o cunosc pe Elena Udrea de foarte mult timp și pe Alina Bica, ele au fost și colege in Guvern, e clar că era vorba de o relație personală. Senzaționalul unde apare aici? În această monitorizare incredibilă timp de 48 de ore la Paris, în plin centru cu o desfășurare de forță, care mie nu îmi sugerează nici paparazi, ci ce spunea Elena Udrea aseară, servicii secrete pe urmele ei, într-o perioadă în care nu avea funcție, era la începutul anului electoral, dar văd că beneficia de multă atenție și de multe cheltuieli”, a declarat Guță.
„Lucrurile care s-au dat public, pozele de un mare profesionalism, în care au fost implicați mai mulți fotografi. Și mai mult, accesul la hotelul bine plasat lângă Champs Elysee, un hotel cu un grad de securitate maximă și în niciun caz, cineva de la acel hotel, după părerea mea, nu putea să furnizeze facturile, pentru că dacă face asta, plătește multe milioane despăgubiri”, a mai spus Cozmin Gușă la Realitatea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu