Consultantul politic Cozmin Gușă a comentat pentru Realitatea TV declarațiile lui Traian Băsescu, considerându-l pe fostul președinte un amator, pentru că a i-a propus lui Voronin să fie președintele țării după unirea dintre România și Republica Moldova.
"Declarațiile lui sunt de natură să ne înspăimânte dacă ne gândim la ultimii zece ani, afară de anul lui Klaus Iohannis, în care Traian Băsescu a fost președinte al României. L-am bănuit de multe lucruri rele, pe multe le-am și taxat", a mărturisit consultantul politic.
"Pot să spun că de departe este a doua cea mai gravă afirmație a lui Traian Băsescu, referitor la mandatul său de președinte, prima fiind cea cu licuriciul mare și felul în care el a înțeles să negocieze cu Statele Unite parcursul parteneriatului strategic cu Statele Unite, lucru care adus astăzi într-o situație dificilă cu partenerul nostru cel mai important. A preferat să nu negocieze deloc și să facă ceea ce lui i-a plăcut să spună cu puncte. Să SP la licuriciul mare. Este inadmisibil", a adăugat Cozmin Gușă, la Realitatea TV.
[citeste si]
"Această propunere pe care astăzi mărturisește că i-a făcut-o lui Voronin și de care eu nu știam asta îl arată cât de amator a fost în exercitarea mandatului prezidențial. Și chiar astăzi cum să vii să spui că Voronin n-a fost un KGB-ist, dar sigur a fost un antiromân, ceea ce așa e cu siguranță, a fost un moldovenist, un comunist, un fost milițian, ceea ce nu este un compliment mai ales atunci când ai fost milițian în Rep. Moldova. Și în același timp să ai această iresponsabilitate să-i propui unui asemenea om să devină președintele României Mari. În baza cărui mandat, cine ți-a dat ție larghețea să faci acele propuneri? este clar că Voronin a perceput-o ca un gest oficial al unui președinte în funcție către președintele Moldovei în funcție", a completat consultantul politic.
"Este îngrozitor să aflăm aceste lucruri. Acest proiect ratat cu Rep. Moldova, care a însemnat una dintre prioritățile lui Traian Băsescu timp de 10 ani. Cum să reușim noi conectarea Rep. Moldova la curentul euroatlantic dacă Băsescu îi face propunerea lui Voronin, antiromânul și prosovietic, să devină președintele României Mari. Asta îl declasează pe Traian Băsescu la maximum și dacă nu va veni cu precizări sau scuze din acest moment el ca om politic nu mai are dreptul să deschidă gura, mai ales de proiectele naționaliste, proiectele cu impact național", a încheiat Cozmin Gușă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News