Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Grup Feroviar Român accelerează proiectele de inovație și digitalizare

Gruia Stoica
Gruia Stoica

Grupul GRAMPET - Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi Europa de Sud-Est, își intensifică activitatea de dezvoltare de soluții IT și anunță noi aplicații, în contextul în care pandemia a accelerat tendința de digitalizare în majoritatea industriilor.

„Competitivitatea unei companii (și, implicit, a unei economii) este astăzi strâns legată de gradul său de digitalizare, iar criza medicală și economică cu care ne confruntăm în acest an a demonstrat încă o dată acest lucru”, spune Gruia Stoica, Președintele și fondatorul Grupului GRAMPET. „Este ceea ce noi am anticipat încă de la început, investind în mod constant timp și resurse pentru activitatea internă de dezvoltare de aplicații IT. Având în vedere necesitățile uriașe în această direcție, GFR a început să își dezvolte propriile capacități în domeniul software. O contribuție importantă o are și Institutul de Tehnică de Calcul (ITC), parte a Grupului GRAMPET din 2008. În ultimii ani, am implementat aproape 20 de soluții digitale, marea majoritate în premieră pentru piața din România, care ne-au simplificat și eficientizat substanțial activitățile din plan operațional și comercial”.

Spre exemplu, aplicația Shunting Expert dezvoltată de Grup Feroviar Român (GFR) și lansată în urmă cu doi ani, este astăzi folosită sau se află în curs de implementare în toate marile rafinării din România. Lipsa din ce în ce mai acută a personalului calificat, precum și criza sanitară au încetinit procesul de implementare a acestei noi tehnologii. Sistemul monitorizează și controlează în timp real poziția geografică a vagoanelor manevrate pe imensele dispozitive de linii specifice rafinăriilor, precum și statusurile comerciale și tehnice ale acestora. 

Aplicația facilitează și intermediază deciziile luate de coordonatorul operațiunilor de manevră. Acuratețea datelor furnizate generează beneficii operaționale importante, îmbunătățind procesele decizionale, utilizarea resurselor și compensând lipsa de personal acolo unde este cazul. 

„Calitatea deciziilor în exploatarea feroviară depinde în mod esențial de calitatea informațiilor, care, în cazul nostru, se referă la linia la care se află vagonul ce trebuie manevrat, poziția pe linie a vagonului, starea acestuia, gradul de umplere al liniilor la care se face manevra”, explică Amedeo Neculcea, director general adjunct al Grup Feroviar Român. „Practic, aplicația Shunting Expert răspunde următoarei provocări: cum procedăm ca să avem în permanență un control total al poziției și al stării a circa 1.000 de vagoane, pe o platformă feroviară de zeci de hectare, pe 30 de km de linie, cu un efort minim, în condițiile în care vagoanele aparțin mai multor operatori, sunt de diferite tipuri și au statusuri multiple”.

Cea mai recentă soluție IT implementată de GFR în luna iulie este Perform.Expert.

 

„Vorbim despre crearea unui concept care se bazează pe un nou indicator de performanță pentru departamentul de Exploatare, care se măsoară în timp real și se actualizează la fiecare cinci minute (Parcursul Operațional Zilnic), cu ajutorul datelor privind circulația trenurilor transmise de CFR SA de pe întreaga rețea de cale ferată”, explică Amedeo Neculcea. „În perioada de probă a sistemului (iulie - septembrie 2020), viteza comercială a mărfii transportate a crescut cu 15%. Mai mult decât atât, în luna septembrie am doborât și un record de viteză pentru ultimii 10 ani (de când deținem astfel de date)”. 
O altă aplicație ce va fi lansată anul viitor colectează în timp real date din cea mai mare parte a aplicațiilor existente (informații despre trenuri, vagoane, locomotive, personalul de deservire a trenurilor, programul de circulație, etc.), oferind decidenților informații de ansamblu, cu posibilitatea focalizării pe detalii referitoare la procesul de exploatare în curs și previzionat. 

În paralel, toți marii jucători din domeniul produselor petroliere folosesc în acest moment Scrisoarea de Trăsura Electronică, care a înlocuit aproximativ 90% din contractele de transport ale companiei GFR în format pe hârtie, transferând online întreaga activitate de editare, gestionare și urmărire a transporturilor pe care le efectuează pentru parteneri și clienți.

GFR realizează lunar peste 7.000 de transporturi și emite același număr de scrisori de trăsură, dintre care peste 2.800 la nivel local. În varianta tradiţională, emiterea scrisorilor de trăsură implica un consum substanţial de resurse (câte 12 pagini printate pentru fiecare expediţie, completarea manuală de formulare tipărite pe imprimante atipice, cu costuri mai mari decât în cazul imprimantelor uzuale). Transferul acestor operațiuni într-un sistem informatic a redus considerabil impactul de mediu, dar și riscul erorilor umane și al întârzierilor. 
Totodată, aplicația Comanda Personalului de Deservire a Trenurilor (CPDT) este un instrument excelent pe care GFR îl utilizează pentru asigurarea adecvată a resurselor umane operaționale, necesare deplasării fără întrerupere a trenurilor. Această aplicație are o vechime de aproape 10 ani și servește și ca platformă de pregătire a tinerilor ingineri care au oportunitatea să învețe în mod practic despre programarea trenurilor, geografia rețelei și principalele procese de luare a deciziilor.  

Pe lângă soluțiile dedicate activității de transport feroviar de marfă, Grupul GRAMPET are ca obiectiv strategic creșterea ratei de digitalizare la nivelul întregii organizații, în toate ariile sale de activitate. În prezent, grupul derulează un proces amplu de analiză și diagnosticare internă, pentru a identifica și alte arii de activitate care pot fi eficientizate prin soluții de digitalizare, robotizare și inteligență artificială. Nu în ultimul rând, echipa de specialiști lucrează la soluții adaptate pentru prevenirea breșelor de securitate informatică, o amenințare în creștere în ultimii ani. 

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.23
YesMy