Gruia Stoica, mandat de arestare pentru 29 de zile

Omul de afaceri Gruia Stoica a primit mandat de arestare pentru 29 de zile. Acesta este acuzat că i-ar fi  dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro, pentru a afla ce preţ oferă CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui în beneficiul Complexului Energetic Oltenia.

În referatul DNA se precizează că omul de afaceri, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă, iar avocatul Doru Boştină, din Baroul Bucureşti, pentru trafic de influenţă. Dosarul în care sunt vizaţi cei doi este legat de o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu.

Astfel, potrivit DNA, în mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

La 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) mai multor societăţi, între care CFR Marfă SA şi SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti. Licitaţia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de trei ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA.

 Anchetatorii susţin că "există date şi indicii temeinice potrivit cărora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Boştină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenţei pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al CFR Marfă SA (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a preţului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitaţiei".

Acest demers avea ca scop, potrivit DNA, depunerea de către Grup Feroviar Român a unei oferte cu un preţ cât mai apropiat de cel propus de CFR Marfă, astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel