Gruia Stoica a câștigat la CEDO: ”Nimeni nu poate fi supus torturii”. Cum a intrat singurul român fondator de multinațională în vizorul DNA

Roxana Neagu / 24 sep 2019 / 16:27 Salveaza PDF Comentarii
Gruia Stoica
Gruia Stoica

Omul de afaceri Gruia Stoica a câștigat astăzi la CEDO. Trei judecători, printre care și Iulia Motoc, au decis că afaceristul a fost torturat în condițiile de arest preventiv. 

Gruia Stoica este fondatorul Grampet Group, care include și Grup Feroviar Român, prima multinațională a României premiată cu multe distincții internaționale. 

Condițiile inumane din arestul preventiv în care a fost ținut Gruia Stoica au încălcat articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice tortura. Articolul precizează că ”Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante”. 

Omul de afaceri român a ajuns în arest preventiv după ce intrat în vizorul DNA. Singurul om de afaceri care a construit o multinațională a fost țintit de ancheta DNA după ce Grampet a încercat să cumpere CFR Marfă, companie care a rămas în proprietatea statului. În acest dosar, Grupa Stoica a fost condamnat de ÎCCJ, cu suspendare, la 2 ani și șase luni.

Gruia Stoica a stat în arestul Poliției în perioada 29 ianuarie - 25 februarie, această perioadă fiind vizată de hotărârea CEDO, potrivit Luju.ro. Omul de afaceri a rămas însă în arest până pe 10 mai 2014. 

Omul de afaceri a mai reclamat că, în timp ce era plasat în arest la domiciliu, polițiștii au intrat peste el în casă chiar și la 4 dimineața, fără mandat. CEDO i-a răspuns, pe această speță, că nu a epuizat căile interne de atac. 

Conflictul cu Traian Băsescu pe privatizarea CFR Marfă

 

În vremea în care se încerca privatizarea CFR Marfă, Traian Băsescu, din funcția de președinte, spunea că nu are încredere în procesul de privatizare al CFR Marfă, mai ales că cel care a câștigat licitația caută bani "cu oarecare disperare" la bănci, pentru a onora contractul cu firma de stat.

Atunci Gruia Stoica i-a răspuns lui Traian Băsescu că "GFR/Grampet este o societate bancabilă, solidă financiar, fără datorii la stat, un important angajator român şi un important contributor la buget, care îşi menţine angajamentul de a plăti suma ofertată în cadrul licitaţiei. Conform calendarului stabilit prin caietul de sarcini, am depus deja garanţia de 10 milioane de euro, sumă importantă pentru o piaţă precum cea din România. Avem discuţii în prezent cu instituţii financiare din top 5 mondial şi avem certitudinea că vom face plata conform condiţiilor stabilite”. 

Vezi mai mult aici: Gruia Stoica, patronul GFR, îi dă replica lui Traian Băsescu


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27