Greva STB. Liderul sindicaliștilor, Vasile Petrariu: "Protestul continuă. Nu ne lăsăm pradă amenințărilor"

Liderul sindicaliştilor STB, Vasile Petrariu, a declarat duminică dimineață că protestul angajaților STB va continua, pentru că aceștia își asumă riscurile. Petrariu a vorbit de atitudine constructivă a sindicatului, care ar fi înțeles problemele societății și a încercat să găsească soluții.

Liderul de sindicat Vasile Petrariu a spus că au ieșit pe traseu duminică dimineață 150 de vehicule dintr-un total de 791 de vehicule, circa 18% din numărul de vehicule programate să lucreze, și că circa 80% dintre angajați sunt în continuare în grevă.

„Atitudinea angajaților e clară: își asumă toate riscurile, nu se lasă pradă amenințărilor”, a spus el, în legătură cu posibilitatea desfacerii contractelor de muncă ale angajaților care timp de trei zile nu și-au îndeplinit obligațiile de serviciu.

Sindicalistul a respins ideea actelor de violență asupra celor care au încercat să iasă pe traseu, spunând că nu încurajeză o astfel de atitudine.

Vasile Petrariu, STB: "Decidenții incită, iar conflictul escaladează"

Petrariu spune că cei ce decid nu au venit cu soluții menite să medieze sau să soluționeze conflictul. În plus, au incitat, iar conflictul a escaladat. El a invocat lipsa aprovizonării cu piese, problemele tehnice, lipsa spațiilor de odihnă la capăt de linie, de apă sau de toalete, condițiile de muncă din depouri sau autobaze, creșterea incidenței bolilor profesionale.

Petrariu a spus că directorul general refuză să negocieze un nou contract colectiv de muncă și spune că la STB sindicatul a avut tot timpul o atitudine constructivă, a înțeles problemele societății și a încercat să găsească soluții, caracterizând drept „o manevră prin care a încercat să-i păcălescă pe salariați” declarația directorului STB care a spus că este deschis negocierii unui nou contract în cazul încetării grevei.

Petrariu nu a fost de acord nici cu estimarea pierderilor înregistrate de societate, de 20 de milioane de lei în cele trei zile de grevă, așa cum a anunțat directorul STB.

Greva STB continuă pentru a patra zi la rând

Protestul angajaților STB continuă pentru a patra zi la rând, la unele autobaze și depouri.

Consiliul de Administrație al STB a anunțat că angajaților STB care nu vor ieși pe traseu li se poate desface contractul de muncă. El a estimat pierderile societății din trei zile de grevă la 20 de milioane de lei.

Adrian Criț spune că pagubele vor fi recuperate în instanță de la cei ce au provocat greva și că va fi efectuat și un audit extern, apreciind că protestul poate genera probleme financiare majore pentru companie,

Angajații STB sunt în grevă de joi. Greva a fost declarată ilegală în instanță, relatează Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel