O parte dintre angajații TVR au refuzat să intre în emisie pentru jurnalul de la ora 15, pe TVR Info. Ei sunt nemulțumiți că nu s-au plătit salariile la timp. De asemenea, există o stare de nemulțumire generală în instituție. Reporteri și redactori, de exemplu, au fost nevoiți să strângă bani de benzină pentru mașinile instituției, punând mână de la mână, ca să ajungă la evenimentele din sumar.
La știri, unde se lucrează în foc continuu, există această formulă a protestului spontan, în vreme ce la alte departamente se poate merge pe varianta ”conservelor”, dacă se declanșează conflicte de muncă.
Salariații TVR au aflat cu surprindere că nu li s-au virat contribuțiile CAS, iar televiziunea are datorii de peste 120 de milioane de euro, atât la ANAF cât și la firme private sau organizații internaționale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu