Grefierii, adresă de URGENȚĂ către ÎCCJ

Rodica Mitu / 29 ian 2020 / 11:45 Salveaza PDF Comentarii
ÎCCJ
ÎCCJ

Grefierii vor trimite o adresă către instanța supremă astfel încât să fie incluși în sesizarea către CCR în privința eliminării pensiilor speciale și se vor alinia protestelor magistraților, care suspendă judecarea.

Grefierii vor trimite de urgenţă o adresă către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie pentru sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituționalitate a proiectului de lege de eliminare a pensiilor de serviciu și în ceea ce priveşte categoria personalului auxiliar de specialitate din instanţe si parchete.

Concret, grefierii vor să fie incluși în sesizarea transmisă de magistrații instanței supreme către CCR.

Potrivit unui comunicat de presă, grefierii au decis și ralierea la formele de protest adoptate de magistraţi în cadrul Adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor întrunite la nivelul fiecărei instanţe si unităţi de parchet, respectiv suspendarea judecării şi amânarea cauzelor, cu excepţia celor urgente.

Arhivele, registraturile şi birourile de informare şi relaţii cu publicul vor asigura numai 1/3 din programul de lucru cu publicul, iar angajații vor refuza munca suplimentară începând cu data de 29 ianuarie 2020. Angajatorii vor fi notificați.

Comunicatul este semnat de Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIA, Sindicatul Dreptatea Vrancea, Sindicatul SinJust Bihor, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiție "Grefierul" Alba, Sindicatul Dreptatea Bacău, afiliate la Federația PUBLISIND, notează Mediafax.

 

 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28