Grecia se înarmează. Parlamentul a aprobat bugetul pentru avioanele de luptă

Parlamentul Greciei a aprobat o serie de cheltuieli destinate înarmării țării. 

Parlamentul Greciei a aprobat marţi seara noi cheltuieli pentru înarmare, dând astfel undă verde achiziţiilor a şase torpile din Germania, trei fregate şi şase avioane de vânătoare-bombardament Rafale din Franţa, transmite dpa.

Agenţia reaminteşte că Grecia a comandat deja 18 avioane Rafale în 2021, când Turcia a pus la îndoială public suveranitatea elenă asupra insulelor din Marea Egee. Şase din aparatele respective au fost deja livrate.

"Din cauza acestei dezlănţuiri se falsifică istoria, legislaţia internaţională, tratatele şi geografia", a declarat premierul Kyriakos Mitsotakis în parlamentul de la Atena, pentru a justifica noile achiziţii.

Turcia face presiuni asupra Greciei

Mai mulţi oficiali guvernamentali din Turcia, inclusiv ministrul de externe Mevlut Cavusoglu, au afirmat recent că Grecia îşi pierde suveranitatea asupra multor insule din estul Mării Egee, deoarece le-a militarizat.

De la Ankara au fost trimise mesaje în acest sens şi Naţiunilor Unite, arătându-se că militarizarea insulelor respective este interzisă conform tratatelor de la Lausanne (1923) şi Paris (1947).

Insulele Greciei, survolate de nave ale Turciei

Atena a susţinut că insulele sunt ameninţate prin staţionarea a numeroase ambarcaţiuni de desant pe coasta de vest a Turciei, ceea ce explică decizia de a echipa defensiv teritoriile în cauză.

Aprobarea de către parlament a unor cheltuieli suplimentare pentru apărare era considerată certă, deoarece partidul conservator al lui Mitsotakis, Noua Democraţiei, dispune de majoritatea absolută în legislativ. 

Turcia contestă suveranitatea Greciei

În scrisorile trimise secretarului general al ONU, Antonio Guterres, în iulie și septembrie, Turcia a contestat pentru prima dată suveranitatea Greciei asupra insulelor sale din estul Mării Egee, „asupra cărora suveranitatea a fost cedată Greciei cu condiția specifică și strictă ca acestea să fie menținute demilitarizate”, conform celor spuse de reprezentantul permanent al Turciei, Feridun Sinirlioglu.

Grecia a intrat în posesia insulelor Limnos, Samotracia, Lesvos, Samos, Chios și Ikaria de la Imperiul Otoman în războaiele balcanice din 1912-13. Greciei i s-a acordat oficial suveranitatea asupra lor prin Tratatul de la Lausanne din 1923. Un alt tratat întocmit la Londra, în 1914, condiționase posesiunea grecească a insulelor de demilitarizarea lor.

Turcia spune că, întrucât Tratatul de la Lausanne face referire la tratatul din 1914, implică aceeași condiționalitate. Grecia respinge această interpretare, conform AlJazeera.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel