Grecia îşi redeschide magazinele, dar marile centre comerciale rămân închise

Grecia îşi redeschide magazinele, dar marile centre comerciale rămân închise
Grecia îşi redeschide magazinele, dar marile centre comerciale rămân închise

Grecia a autorizat redeschiderea magazinelor sale începând de luni, în pofida datelor medicale asociate epidemiei de COVID-19, care sunt în continuare îngrijorătoare, informează AFP.

Explicând că trebuie să permită rezidenţilor 'să se relaxeze', Guvernul elen speră totodată să relanseze şi economia naţională, care are mult de suferit din cauza reducerii drastice a turismului.

Grecii care vor să meargă în magazine vor trebui totuşi să se programeze, iar numărul persoanelor care au voie să se afle în acelaşi timp într-un magazin a fost limitat. Astfel, până la 20 de cumpărători se pot afla simultan în magazinele mai importante.

Măsura anunţată nu vizează însă marile magazine şi centrele comerciale. De asemenea, ea nu se aplică în două dintre cele mai mari oraşe ale Greciei după Atena, Salonic şi Patras, unde rata infectărilor cu noul coronavirus este deosebit de ridicată.

De la începutul pandemiei, Grecia a înregistrat 275.000 de cazuri de SARS-CoV-2, care au provocat 8.300 de decese, din care aproape 150 au fost raportate weekendul trecut. Susţinătoare fermă a paşaportului de vaccinare, Grecia speră să îşi relanseze de la jumătatea lunii mai turismul, care reprezintă de obicei o parte importantă din PIB-ul său.

Autorităţile elene intenţionează să aloce 11,6 miliarde de euro în acest an pentru a compensa efectele negative ale pandemiei, după ce a cheltuit în acest scop aproape 24 de miliarde de euro în 2020. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel