Grecia, DEVASTATĂ. Un rar URAGAN mediteranean face PRĂPĂD. "Copacii cad peste tot"

Grecia se luptă cu un rar uragan mediteranean. Vântul e atât de puternic încât "copacii cad peste tot".

Grecia este grav afectată de un rar uragan, transmite Agerpres. Inundaţii şi ploi torenţiale, care au provocat întreruperi de electricitate, s-au abătut vineri asupra Insulelor Ionice. Uraganul mediteranean este unul rar, cunoscut sub denumirea de medicane și este însoţit de rafale de vânt cu viteze de până la 117 km/h.

"Copacii cad peste tot", a declarat prefectul Insulelor Ionice, Rodi Kratsa. Din fericire pe aceste insule, precum Zakynthos şi Kefalonia, situate în vestul Greciei şi la est de Italia, nu au fost deocamdată înregistrate victime.

Uraganul, denumit Ianos, "urmează să lovească vestul (Greciei) cu aceeaşi intensitate pentru încă 6-9 ore şi apoi să înceapă să se deplaseze către sud", a adăugat Kratsa.

Zboruri redirecționate



Două zboruri Ryanair programate să ajungă pe insula Kefalonia au fost redirecţionate către Atena, iar legăturile maritime pentru şi către insulă au fost întrerupte.

Insulele Itaca şi Zakynthos au fost, de asemenea, afectate de întreruperi de electricitate şi circulaţia pe o parte din drumuri a fost întreruptă, în timp ce Corfu şi Lefkada au fost afectate, într-o măsură mai mică, de intemperii.

O barcă de agrement elveţiană ancorată în Itaca a fost luată de valuri, însă cei doi pasageri de pe ambarcaţiune au reuşit să ajungă la ţărm, potrivit agenţiei de presă elene ANA. O altă barcă s-a scufundat în portul Zakynthos, însă pasagerii săi belgieni sunt teferi şi nevătămaţi, a mai spus Kratsa.

Uraganul Ianos este aşteptat să ajungă în Peninsula Peloponez vineri seara.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel