Grecia cumpără rachete antinavă din Franța, pentru a ține pasul cu Turcia

Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Grecia va cumpăra 16 rachete antinavă din Franța.

Grecia a semnat un acord pentru achiziționarea a 16 rachete anti-navă din Franța, a declarat luni ministrul grec al apărării, Nikos Dendias, citat de Reuters.

Acordul pentru rachetele Exocet, fabricate în Franța, a fost semnat de Dendias și ministrul forțelor armate din Franța, Sébastien Lecornu, aflat în vizită la Atena. Costul acordului nu a fost dezvăluit.

În baza unui pact de apărare semnat cu Franța în 2021, Grecia a fost de acord să cumpere trei fregate franceze și aproximativ 24 de avioane de luptă Rafale, produse de Dassault.

În plus, Grecia a anunțat că va achiziționa o a patra fregată Belharra și rachete de croazieră din Franța, ca parte a unui plan de apărare de 25 de miliarde de euro până în 2036, pentru modernizarea forțelor armate, în contextul în care țara dorește să țină pasul cu vecinul și rivalul istoric, Turcia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel