Grav accident în localitatea Buneşti Avereşti. Intervine elicopterul SMURD

Două persoane au fost rănite, duminică, într-un accident rutier produs în localitatea Buneşti Avereşti din judeţul Vaslui, accident rutier produs în localitatea Buneşti Avereşti, o fetiţă de 12 ani fiind preluată de un elicopter SMURD pentru a fi transportată de urgenţă la un spital din municipiul Iaşi.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Secţia de pompieri Huşi a intervenit la accident cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD tip B2 (EPA) şi echipaje specializate. La faţa locului a fost deplasată şi o ambulanţă tip C aparţinând SAJ Vaslui, transmite Agerpres.

"La sosirea echipajelor de intervenţie, au fost găsite două persoane rănite, acestea fiind lovite de un autoturism. Una dintre victime, persoana cea mai grav rănită, are vârsta de 12 ani. Fetiţa este transportată în acest moment cu elicopterul SMURD la o unitate medicală specializată din municipiul Iaşi. Cealaltă victimă a fost transportată la CPU Huşi", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs incidentul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel