Cele mai citite

Grav accident de circulație în Caraș-Severin

Autor: Eduard Pascu
accident_20143000

O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alta a suferit multiple traumatisme în urma unui accident de circulaţie care a avut loc în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă între localităţile Bozovici şi Bania, din judeţul Caraş-Severin, maşina în care se aflau cele două victime răsturnându-se în afara părţii carosabile.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, echipele de salvare care au intervenit la locul accidentului le-au găsit pe cele două victime aruncate la circa 50 de metri distanţă de autoturism.

"O victimă în stare de inconştienţă, care prezenta răni multiple, a fost transportată de urgenţă de echipajul SMURD la Centrul de permanenţă Bozovici, ulterior fiind preluată de echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi dusă la UPU Reşita. Celei de-a doua victime, care nu prezenta semne vitale de viaţă, i s-au aplicat de îndată manevrele de resuscitare, dar fără rezultat", se arată în informarea ISU Caraş-Severin, transmite Agerpres.

Poliţia va stabili cauzele care au condus la producerea accidentului. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close