Gorghiu: Sumele confiscate de la infractori vor ajuta victimele lor prin acordarea de vouchere

Alina Gorghiu   Foto:  Crișan Andreescu
Alina Gorghiu Foto: Crișan Andreescu

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, la Focşani, că instituţia pe care o conduce a semnat contractul cu operatorul ce va emite voucherele pentru victimele infracţiunilor, sumele confiscate de la infractori urmând a fi utilizate pentru plata acestor vouchere, în cuantum de maxim 16.500 lei, care pot fi folosite pentru cheltuieli imediate de cazare, de transport, hrană, îmbrăcăminte, asistenţă medicală sau medicamente.

'Ieri a fost semnat de către MJ contractul cu operatorul care va emite voucherele pentru sprijinul victimelor infracţiunilor. A fost semnat acest contract, mecanismul este operaţional, presupune pentru victimele infracţiunilor bani care să acopere cheltuieli imediate de cazare, de transport, de hrană, de îmbrăcăminte, de asistenţă medicală, medicamente şi aşa mai departe.

Repet, mecanismul de ieri este operaţional, se poate trece efectiv la treabă. Asta înseamnă că aştept din partea victimelor infracţiunilor primele solicitări pentru a putea să le acoperim cheltuielile imediate ca urmare a solicitărilor aprobate de către instanţe. E un ajutor imediat şi eficient pentru cei care sunt în nevoie imediată, şi aici mă refer cu predilecţie la victimele violenţei, victimele traficului de persoane, victimele abuzurilor sexuale. Aceste persoane au încă de astăzi la îndemână o sumă de până la cinci salarii minime brute, însumează 16.500 de lei. (...)

Aceasta înseamnă că se transformă în realitate, o realitate pentru care le mulţumesc tuturor colegilor care au muncit din Ministerul Justiţiei, se transformă în realitate conceptul de reutilizare socială a sumelor confiscate de la infractori. Acesta este mecanismul. Confiscăm nişte sume de la infractori, am operaţionalizat această procedură, iar Ministerul Justiţiei, prin semnarea contractului, de mâine poate comunica aceste vouchere care însumează maxim 16.500 de lei către victimele acestor infracţiuni care obţin aprobarea instanţelor', a declarat Alina Gorghiu.

Ministrul a făcut apel la cei care intră în contact cu victimele infracţiunilor să le sprijine pentru obţinerea acestor drepturi, subliniind că, în prezent, MJ are disponibile 300 de astfel de vouchere, numărul acestora putând fi suplimentat, în funcţie de necesităţi.

'Fac apel la toţi practicienii, în speciali la avocaţi şi la toţi cei care intră în contact cu victime ale unor astfel de fapte, să sprijine orice demers astfel încât fondurile despre care vorbesc să ajungă la dispoziţia persoanelor care au nevoie urgentă de aceste fonduri. Pentru anul acesta în care suntem, 2024, am prevăzut 300 de vouchere.

Dacă necesarul va fi mai mare, vă asigur că Ministerul Justiţiei va suplimenta acest număr. Vom ajusta numărul astfel încât să putem să acoperim nevoile acestor persoane care sunt victimele infracţiunilor', a susţinut ministrul.

Pentru a beneficia de aceste vouchere, victimele infracţiunilor trebuie să depună o solicitare la tribunalul în raza căruia domiciliază, care va fi analizată de o comisie formată de doi judecători în maxim 72 de ore. 'Victima depune plângere la poliţie.

Depune la tribunalul de unde are domiciliul o cerere prin care cere avans din această compensaţie financiară, sub formă de voucher, pentru a putea să acopere nevoile urgente şi un estimat al cheltuielilor pentru acoperirea nevoilor urgente. În procedură de urgenţă, această cerere se soluţionează de o comisie din cadrul Tribunalului, formată din doi judecători. Dacă este întemeiată cererea, se admite şi se stabileşte cuantumul voucherului, pe baza solicitărilor pe care victima le-a făcut.

Hotărârea se comunică urgent victimei şi victima, cu această hotărâre definitivă, se prezintă la oricare din entităţile publice sau private din listă şi primeşte voucherul în maxim 72 de ore', a precizat Alina Gorghiu. Alina Gorghiu s-a aflat, vineri, la Focşani, la Tribunalul Vrancea, unde a fost prezentat raportul de activitate al instituţiei pe anul 2023. De asemenea, ministrul a avut întâlniri cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel