Godină şi Mandachi se ceartă. Mesajul care a reaprins RĂZBOIUL! "Mamă, ce ți-a dat-o"

Marian Godină FOTO AGERPRES
Marian Godină FOTO AGERPRES

„Războiul” replicilor dintre poliţistul Marian Godină şi antreprenorul Ştefan Mandachi continuă în mediul online.

Totul a pornit de la un comentariu postat pe Facebook de Ștefan Mandachi: „Bună poză cu antreprenorul Godină, dar fără uniformă nu face vânzări”.  A urmat un schimb dur de replici între cei doi. 

„E haios tare Ștefan, doar că eu nu-s antreprenor și nici avid după vânzări nu sunt”, a scris Marian Godină pe Facebook. „Că dacă eram un antreprenor avid după vânzări, lipsit de scrupule cu papagal și mult tupeu, profitam de naivitatea oamenilor astfel: 1. În timp ce sacrificam zeci de mii de animale spre îmbogățirea mea ca să aibă poporul de unde mânca shaorme când e coada prea mare la KFC-ul din mall, pozam în marele iubitor de animale, mă filmam cum ajut câinii și mă revoltam când vedeam pe vreunul chinuind vreun animal. (Paradoxal, nu?) 2. Mi-aș fi ajutat semenii în timp de pandemie de coronavirus, asta în timp ce industria fast-food, cea din care eu făceam bani, îmbolnăvește oamenii de boli cardiovasculare și aduce moarte câtă nu aduce niciun alt virus la ora actuală.”

Replica lui Mandachi

Ştefan Madachi a replicat printr-o postare pe blog intitulată: „STUDIU DE CAZ: Cel mai elocvent exemplu de neasumare antreprenorială (capitalistă) din societatea românească din 1989 până-n 2020”.

„Punctul G al prozei românești lovește din nou. Criticul literar Marean Godină a uitat să-și facă injecția cu steroizi. (...) Acest Shakespeare de România are MAGAZIN (chiar așa scrie) online! E negustor omu’. Bișnițar, precupeț! Dar își comercializează marfa folosindu-se de statutul de polițai.

Fraților, avem un gram de minte în 2020 sau mușcăm momelile acestui mucea încordat? Vă provoc la un exercițiu de ficțiune: imaginați-vă că mergeți la Carrefour. La casa de marcat casierul e îmbrăcat în uniformă de polițist! :)))) Cu caschetă, epoleți și proces verbal la el, da! Exact asta face antreprenorul Marinică! Nu renunță nici să-l ia dracu la însemnele oficiale ale Statului român atunci când vinde la butic tricouri și fițuici, intitulate cărți.

Totul, dar totul pe pagina lui e o instigare perversă la CUMPĂRĂTURI. În uniforma plătită de mine și de tine, el se intitulează la capitolul ”meserie”, atențieee: “AUTOR”! (...) De ce oare se poreclește autor, când de fapt, se bate cu pulanu-n piept că-i miliționer? Răspuns: ca să-și vândă ciornele agramate. (...) Mă, Dostoievski, uite ce se predă la facultate: prin definiție, un patron trebuie să producă bani. Cât mai mulți. Iar eu asta sunt, patron, crețule! (...) Ai scoate la licitație și ficatu’ Alpacăi să mai agăți niște bani!”.

Mesajul lui Godină

„Daa, daa, am citit ce a postat Mandachi azi despre mine, nu trebuie să mă mai anunțați. Nu o să mai revin cu vreo replică pentru că pur și simplu nivelul lui a ajuns mult prea jos, chiar dacă unora vă place limbajul pe care el îl folosește și considerați că "mamă, ce ți-a dat-o".

Eu nu diger așa ceva, nici dacă ar fi la adresa altcuiva. Apreciam dacă făcea un mișto fin cu ironii faine, dar se pare că în afară de a fi vulgar altceva nu poate.

Să-i mai dau o replică ar însemna să nu mai dureze mult și să-i răspund până și dansatoarei Floricica”, a scris, miercuri, Marian Godină pe contul său de Facebook. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel