Giurgiu: Unul bărbații decedaţi în accidentul de la Milcovăţu nu a putut fi identificat

Unul dintre cei trei bărbaţi decedaţi în urma accidentului produs duminică pe DN 61 în dreptul localităţii Milcovăţu, judeţul Giurgiu, nu a putut fi identificat.

"Un tânăr de 27 de ani, din comuna Crevenicu, judeţul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în care se mai aflau patru persoane, într-o curbă, la intrarea în localitatea Milcovăţu, judeţul Giurgiu, a pierdut controlul asupra autoturismului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, izbindu-se de un stâlp de electricitate. În urma evenimentului a rezultat decesul a trei tineri, unul neidentificat şi la această oră, nu avea documente de identitate asupra lui, iar ceilalţi doi, de 24, respectiv 27 de ani, din comuna Crevenicu, judeţul Teleorman. Printre cei decedaţi se află şi şoferul", a declarat presei purtătoarea de cuvânt a IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu.

Ea spune că în maşină s-au mai aflat doi tineri, de 24 şi 27 de ani, din aceeaşi comună, care au fost transportaţi la o unitate spitalicească din municipiul Bucureşti cu politraumatisme.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel