Gigi Becali, pedeapsă majorată. Vezi motivarea instanței

Pedeapsa lui Gigi Becali a fost majorată de Tribunalul București, iar motivarea deciziei arată că acesta a dat dovadă de "perseverenţă infracţională în perioada lungă de timp în care şi-a desfăşurat activităţile ilicite".

"Referitor la sporul aplicat de 6 luni, tribunalul consideră că este suficient pentru a se atinge scopul educativ şi preventiv al pedepsei, acesta impunându-se în raport de perseverenţa infracţională a petentului şi perioada lungă de timp în care acesta şi-a desfăşurat activităţile ilicite", notează judecătorul Tribunalului Bucureşti (TB), în documentul citat, conform antena3.ro.

O pedeapsă care nu ar fi fost mărită ar fi creat un precedent

Instanţa mai arată că "în situaţia în care nu s-ar aplica un spor cu ocazia contopirii pedepselor, s-ar crea impresia de impunitate pentru condamnat, ceea ce va constitui un îndemn la săvârşirea a cât mai multe infracţiuni, în viitor, după ce a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală". "Tribunalul are în vedere de asemenea, în ce priveşte sporul de pedeapsă de şase luni, faptul că pentru infracţiunile cele mai grave că petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de trei ani închisoare faţă de care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere şi cu aplicarea circumstanţelor atenuante", mai arată instanța de judecată. La data de 27 iunie, Tribunalul Bucureşti a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Gigi Becali, să îi aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare. Astfel, pentru finanţatorul Stelei s-a cumulat o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel