Gigi Becali, dialog halucinant la Antena 3: Dacă mă suni, accepți așa

Gigi Becali a avut o intervenție halucinantă în direct la Antena 3. Omul de afaceri i-a spus jurnalistei Alina Petrescu că răspunde doar la întrebările care îi convin și să fie mulțumită că face rating.

Gigi Becali a intrat în direct, prin telefon, după ce ziarista a anunțat că nepotul latifundiarului, Vasile Geambazi, va primi de la statul român 300 de milioane de lei, o despăgubire record.

Iată o parte din dialogul dintre Alina Petrescu și Gigi Becali:

Gigi Becali: Te-ai lămurit cu despăgubirile? Dacă nu te-ai lămurit mai spun o dată. Înalta Curte de Casație și Justiție a dat definitiv și irevocabil despăgubiri în 2011 lui Geambazi, nepotul meu, și această tranșă este una din cele cinci tranșe conform legii.

Alina Petrescu: Câți bani ați plătit dumneavoastră proprietarului de drept al terenului, moștenitorului?

Gigi Becali: 500 de milioane de euro.

Alina Petrescu: 500 de milioane de euro?! Faceți glume bune, dar să știți că este post acum. Nu ar fi frumos să mințiți.

Gigi Becali: Dacă veniți toți jurnaliștii la un loc, eu mă bat cu voi toți. Crezi că tu, una singură, mă poți birui pe mine? Vă biruiesc pe toți la un loc. Eu fac emisiune așa cum îmi place mie, nu cum îți place ție.

Alina Petrescu: Adică dumneavoastră răspundeți doar la întrebările care vă convin?

Gigi Becali: Da. Și dacă mă suni, accepți așa. Ce? Mă poți obliga? Să zici 'mulțumesc' că îl pe Becali la telefon și faci rating. Nu îți ajunge? Mai vrei să îți și răspund?

Alina Petrescu: Aș vrea să nu mințiți. 

(...)

Gigi Becali: Să știi că nu m-am enervat. Mă distrez doar. Țip așa... doar ca să fiu mai convingător. Cum ar fi să mă enervez eu cu o copilă ca tine? Nu mă poți tu birui pe mine.

Alina Petrescu: Nici nu îmi doresc. Eu vă adresez doar niște întrebări la care aș vrea să răspundeți.

Gigi Becali: Ai vrea tu să mă biruiești, dar nu poți. Hai să fii sănătoasă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel