Gigi Becali, adus în fața instanței cu mandat

Gigi Becali se va prezenta din nou, luni, în fața magistraților, fiind martor într-un dosar cu un prejudiciu uriaş: 335 milioane de euro.

Luni, 15 februarie, finanțatorul celor de la Steaua trebuie să dea o nouă declarație în calitate de martor în dosarul omului de afaceri Puiu Popoviciu.

Acesta este acuzat că ar fi luat terenurile Universității Agronomice, 224 hectare, pe care a ridicat un complex rezidențial și complexul comercial din aceeași zonă, statul înregistrând o pagubă de 335 milioane de euro.

La termenul precedent al procesului, procurorul de ședință a solicitat judecătorului Ion Bogdan Tudoran reaudierea lui Gigi Becali ca martor, acesta fiind și cel care a depus un denunț în acest dosar.

Gigi Becali a mai fost chemat ca martor în proces la un termen din iulie 2014, însă el a refuzat atunci să jure pe Biblia din instanță, susținând că nu era ortodoxă.

Astfel, judecătorul Corneliu Bogdan Ion Tudoran a decis citarea lui Gigi Becali, la termenul din 15 februarie, cu mandat de aducere, el precizând grefierei, să fie pregătită cu "Biblie cu atestat de la Patriarhie, cruce tot cu atestat".

Pe 15 februarie este programat să se desfășoare și ultimul termen în acest proces, în care Puiu Popoviciu a fost trimis în judecată, în decembrie 2012, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, precum și pentru dare de mită, scrie româniatv.net.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel