Gică Hagi, Mircea Lucescu, Emeric Jenei şi Radu Pietreanu, momente savuroase de roast

Gică Hagi, Mircea Lucescu, Emeric Jenei și Radu Pietreanu vor urca pe scena iUmor și vor „înscrie” roast după roast la adresa juraţilor Ion Crăciunescu, Helmuth Duckadam, Răzvan Raţ şi Florin Gardoş în ediţia specială a show-ului.

Chiar înaintea confruntării Nations League Finlanda – România, transmisă de Antena 1, începând cu 21:45, legendele din lumea fotbalului, impersonate de trei cunoscuţi actori din România, vor face senzaţie pe scena iUmor. 

Familiarizat cu platoul de filmare iUmor, unde a fost prezent de mai multe ori în diferite roluri, Radu Pietreanu a fost primul care a urcat pe scena show-ului. Inițial, el a început cu glume despre nume grele din fotbalul românesc, după care i-a luat la roast pe Ion Crăciunescu, Răzvan Raț, Florin Gardoș și Helmuth Duckadam. Nici jurații permanenți ai emisiunii de umor nu au fost uitați de comediant, care a creat poante spumoase pentru ei. Ulterior, el și-a continuat momentul în versuri și pe acorduri de chitară.

Angel Popescu l-a impersonat pe „Regele“ fotbalului din România, Gică Hagi, iar textul său a stârnit hohote de râs în rândul juraților şi al oamenilor aflați în public. „Dacă eu, Gică Hagi, am ajuns când mă uit la un meci să mă întreb ce se întâmplă pe teren... Că nu înțeleg. Păi, e normal? Am zis la Federație: Scoateți comentatorul, că jucătorii au început să joace exact după cum comentează el». Eu degeaba strig la ei, ce să facă? Ăsta zice: Gicu Grozav centrează și ăla dacă aude aşa, nu se poate abține. (...), a menționat Angel Popescu în cadrul roast-ului făcut pe scena iUmor.

Mircea Lucescu, unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului, a fost interpretat de către Șerban Georgevici. „Eu cred în România și în soarta ei. Stiu că putem face un meci bun cu Finlanda. Ei nu îl au pe Dumnezeu de partea lor. Se bazează maxim pe Moș Crăciun. (…). Vom vedea un meci frumos în seara asta. Sunt sigur!“, a afirmat actorul în timp ce se afla în fața juraților speciali ai ediției. 

Optimist a fost și Emeric Jenei când a vorbit despre partida care se joacă în această seară, la Antena 1: Finlanda – România. Antrenorul care a cucerit Cupa Campionilor Europeni cu Steaua a fost impersonat de Ionuț Rusu. „(...) vom câștiga, presimt! Am vorbit cu Edi înainte de meci... băiatul lui Anghel iordănescu sau tipul cu păr cărunt de la 20 de ani, cum îl știu mulți, și mi-a spus că băieții sunt foarte pregătiți“, a precizat Ionuț Rusu în timp ce juca rolul lui Emeric Jenei.

Telespectatorii pot urmări integral roast-urile pregătite pentru jurații speciali: Ion Crăciunescu, Răzvan Raț, Florin Gardoș și Helmuth Duckadam în seara aceasta, începând cu ora 20:30, la Antena 1. Ulterior, de la 21:25, tot pe Antena 1 va fi transmis meciul Finlanda – România. 

Citește și...

Antena 1, anunț oficial despre „Stand-Up Revolution” 

„Stand-Up Revolution”, prima emisiune televizată de stand up din România revine cu un nou sezon, începând din 30 septembrie, în fiecare vineri, de la 21:30, la Antena 1. Şi de această dată, prezentatorilor – Ilona Brezoianu şi Şerban Copoţ -  le va reveni sarcina grea de a susține atât concurenți care nu au mai urcat vreodată pe o scenă de stand-up, cât și nume cunoscute, care își fac curaj în speranța că vor primi ocazia de a intra în echipa unuia dintre jurați și chiar de a apărea într-un spectacol alături de aceștia. 

„Sezonul 2 Stand-Up Revolution va veni cu multe surprize. Am văzut până acum concurenţi foarte buni, dar şi câteva momente speciale wow! Îmi era dor de filmări, pentru că sunt zile în care, pur şi simplu, nu ai cum să nu pleci binedispus acasă. Evident că s-a lăsat din nou cu pariuri şi, la fel ca şi în primul sezon, sper să fi pariat bine!”, a dezvăluit Ilona Brezoianu.

Şerban Copoţ a completat: „Abia aşteptam să revenim pe platoul Stand-Up Revolution şi să vedem cu ce ne mai surprind concurenţii de această dată! De surprize am avut parte şi noi, dar mai multe nu pot să vă spun acum! Un lucru e cert, weekendul începe bine şi se încheie bine cu noi, pentru că vineri, de la 21:30, venim cu o porţie savuroasă de Stand-up şi duminică mutăm distracţia în platoul iUmor, de la 20:00, la Antena 1.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel