Ghiţă, audiat prin videoconferinţă

Sebastian Ghiţă
Sebastian Ghiţă

Un nou termen are loc joi, 22 iunie, la Tribunalul Prahova, în dosarul în care DNA Ploieşti a cerut arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiţă în speţa în care el este cercetat alături de cumnatul lui Victor Ponta.

Solicitarea procurorilor anticorupţie privind luarea măsurii arestării preventive faţă de Ghiţă în acest dosar a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 26 aprilie, judecătorii amânând de mai multe ori cauza din lipsă de procedură. Conform unui comunicat emis pe 31 mai de Ministerul Justiţiei, Tribunalul Prahova a formulat o cerere de audiere prin videoconferinţă a lui Sebastian Ghiţă pentru termenul din 8 iunie.

La acel moment, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, Alina Anton, a declarat, pentru Agerpres, că autorităţile din Serbia nu au răspuns până la acea dată solicitării formulate de instanţa prahoveană, o nouă adresă urmând a fi transmisă către acestea. Ulterior, termenul de 15 iunie stabilit de instanţă a fost preschimbat, următorul termen fiind stabilit pentru data de 22 iunie. 

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel