Gheorghiţă: 50% din populaţia adultă peste 18 ani s-a vaccinat cu cel puţin o doză

Gheorghiţă: 50% din populaţia adultă peste 18 ani s-a vaccinat cu cel puţin o doză / Foto Ro Vaccinare Facebook
Gheorghiţă: 50% din populaţia adultă peste 18 ani s-a vaccinat cu cel puţin o doză / Foto Ro Vaccinare Facebook

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat joi că în prezent 50% din populaţia adultă peste 18 ani s-a imunizat cu cel puţin o doză.

'În momentul acesta avem 50% din populaţia adultă peste 18 ani care are cel puţin o doză de vaccin. Practic, am atins acest prag de vaccinare în populaţie adultă. Din populaţia totală rezidentă în România, rata de vaccinare se apropie de 41,8%. (...) În momentul de faţă, sunt peste 2,33 milioane de persoane care au primit doza de booster din cele eligibile, ceea ce înseamnă un procent de aproximativ 40% din cei care pot să efectueze boosterul la acest moment care s-au prezent pentru efectuarea acestui tip de vaccin', a spus medicul militar.

Potrivit acestuia, 747 de centre de vaccinare cu 1.056 de fluxuri sunt active, între acestea fiind incluse şi 232 de cabinete de vaccinare pediatrice. Valeriu Gheorghiţă a afirmat că rata de vaccinare în Bucureşti este de aproape 67%.

'Sunt şapte judeţe care au rată de vaccinare între 50% şi 60% - Cluj, Constanţa, Sibiu, Ilfov, Tulcea, Braşov şi Timiş -, alte 24 de judeţe care au rată de vaccinare între 40% şi 50% şi zece judeţe care au între 30% şi 40%', a arătat reprezentantul CNCAV. 

Citește și: Raed Arafat, veste bună despre Omicron, dar ”să rămânem precauți”

Raed Arafat a fost întrebat, joi, dacă, din punctul său de vedere, situația în România este îngrijorătoare în acest moment.

„Faptul că varianta Omicron are impact mai redus din punctul de vedere al gravității este un lucru foarte pozitiv. Normal că trebuie să rămânem precauți. Nu aș categorisi îngrijorătoare. Este o situație care necesită precauție pentru următoarele două - trei săptămâni până atingem vârful, după care vedem că începe să scadă”, a spus, joi, Raed Arafat.

„Insistăm mai ales asupra purtării măștii. Considerăm că este, poate, cea mai eficientă metodă, cu excepția vaccinării, care poate preveni stările grave și ajungerea la terapie intensivă sau la deces. În rest, așteptăm să vedem care va fi evoluția și la un moment probabil că o să scadă complet numărul cazurilor Delta și o să avem preponderent Omicron”, a mai spus Raed Arafat.

„Dacă menținem acest ritm, este posibil ca săptămâna viitoare să ajungem sau chiar să depășim 1.000 de cazuri la Terapie Intensivă”, a mai spus șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, Așa cum s-a întâmplat și în trecut, pacienții pot fi transferați în alte județe, în funcție de numărul locurilor din spitale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel