Gheorghe Ștefan, "Pinalti", adus la DNA

UPDATE: Surse apropiate anchetei au declarat că acesta a fost citat să se prezinte pentru efectuarea unor acte procedurale în cadrul anchetei, fiind vorba despre instituirea sechestrului asupra unor bunuri aparţinând inculpatului. 

---

Fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, cercetat de DNA Ploieşti în dosarul în care este urmărit penal şi fostul lider PNL Vasile Blaga, a fost adus miercuri la sediul Parchetului din penitenciar.

Gheorghe Ştefan se află în executarea unei pedepse privative de libertate primită în dosarul Microsoft. Apropiaţi ai anchetei au declarat că acesta a fost citat să se prezinte pentru efectuarea unor acte procedurale în cadrul anchetei.

Gheoghe Ştefan este urmărit penal în acest dosar pentru trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Procurorii susţin că, în 2009, în cadrul formaţiunii politice aflate la guvernare, a existat o înţelegere vădită între persoane cu funcţii de conducere - secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan -, în sensul obţinerii de bani pentru partid.

[citeste si]

'Potrivit înţelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziţie publică unor firme dispuse să 'cotizeze' pentru formaţiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, suspectul Ştefan şi-a folosit în mod direct influenţa deţinută în mediul politic şi a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană', precizează DNA, conform Agerpres.

Blaga este acuzat de primirea în mod repetat, în perioada 2011 - 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum şi de la Gheorghe Ştefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror provenienţă avea cunoştinţă. Procurorii au constatat că respectiva persoană fusese agreată de Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga şi a fost dispusă să contribuie - indirect - la finanţarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică unor diverse societăţi indicate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel