Germania, sceptică în privinţa unui acord de interzicere a spionajului reciproc cu SUA

obama si merkel
obama si merkel

Germania se declară circumspectă în ceea ce priveşte acordul cu Statele Unite asupra interzicerii spionajului reciproc, relevă presa germană, citând surse din cadrul serviciilor speciale de informaţii, preluate şi de AFP.

"Nu obţinem nimic", a mărturisit în ediţia de marţi a cotidianului Süddeutsche Zeitung(SZ) o sursă din cadrul serviciilor germane de informaţii (BND), sub protecţia anonimatului, care participă la negocierile dintre Berlin şi Washington, scrie antena3.ro.

Ultimele discuţii la nivel înalt din cercurile de spionaj sunt generate de dezvăluirile făcute de fostul colaborator al NSA, Edward Snowden, referitoare la programul masiv de interceptare ce a vizat Germania şi statele europene.

Potrivit aceleiaşi surse, delegaţia germană este atât de supărată pe această situaţie încât un oficial cu rang înalt a afirmat: "Americanii ne-au minţit!".

Publicaţiile germane transmit că delegaţia americană prezentă la negocieri refuză, de exemplu, să precizeze data exactă de la care a început interceptarea telefonulului mobil al cancelarului Angela Merkel şi ce alţi oficiali germani au fost sau sunt încă supravegheaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel