Germania, Italia, Elveția își unesc forțele împotriva traficanților de imigranți

Autoritățile elvețiene au anunțat că Germania, Italia și Elveția vor lansa în luna septembrie o unitate comună de intervenție însărcinată cu identificarea și destructurarea rețelelor de traficanți ce aduc refugiați în Europa.

Discuțiile despre planificarea acestei unități de intervenție și despre modalitățile de colaborare în cadrul ei durează de mai multe luni, a declarat agenției France Presse o purtătoare de cuvânt a Oficiului federal elvețian de poliție (FEDPOL), citează Agerpres

Unitatea de intervenție va avea baza la Chiasso, un mic oraș elvețian situat la granița cu Italia. Ea va fi alcătuită din grăniceri elvețieni și polițiști detașați din cadrul polițiilor germană și italiană și va avea ca obiectiv "detectarea, monitorizarea și destructurarea rețelelor de traficanți". 

Numeroși imigranți ilegali africani și arabi care debarcă pe coastele Italiei și pornesc apoi către nordul Europei traversează teritoriul Elveției sau rămân în această țară. Numărul cererilor de azil primite de autoritățile elvețiene în al doilea trimestru al acestui an a fost de 7.384, cu 47% mai multe față de perioada similară a anului trecut. Acești refugiați provin în special din Eritreea (3.238), Somalia (455), Sri Lanka (405) și Siria (390).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel