"Partenerii nu se spionează între ei" și "spionajul între aliați este o irosire de resurse" sunt două dintre reacțiile Angelei Merkel după ce a aflat că îi este ascultat telefonul de către americani, care, pe lângă asta, au folosit un agent dublu pentru a culege informații.
Tonul moralizator al cancelarului s-a întors ca un bumerang împotriva sa după ce presa germană a dezvăluit că serviciul secret al Berlinului, BND, a ascultat convorbirile telefonice ale actualului secretar de stat al SUA, John Kerry, și pe cele ale predecesorului său, Hillary Clinton.
Stupoarea afișată de Angela Merkel la acel moment a devenit în ochii publicului o mostră de ipocrizie a cancelarului, nevoită acum să explice de ce Berlinul folosește practici similare.
În poate cea mai dificilă perioadă de după sfârșitul Războiului Rece - Rusia a anexat Crimeea și destabilizat Ucraina, război civil în Siria, ascensiunea Statului Islamic, înmulțirea mișcărilor secesioniste - relațiile germano-americane nu se fortifică, ci sunt măcinate de scandaluri de spionaj.
În octombrie anul trecut, în baza unor documente obținute de Edward Snowden, presa occidentală a scris că serviciile secrete americane i-au interceptat telefonul cancelarului Angela Merkel. Date repede uitării, aceste dezvăluiri au crescut în magnitudine când li s-au adăugat unele de aceeași natură, câteva luni mai târziu. Contraspionajul Berlinului avea să descopere că un agent german lucra pentru SUA. Culmea ironiei, agentul dublu spiona comisia parlamentară care cerceta acțiunile de spionaj ale americanilor.
"Toată lumea spionează"
Cu privire la aceste afaceri de spionaj, numeroși analiști au opinat că Angela Merkel a mimat surprinderea. Max Boot, membru al Consiliului pentru Afaceri Internaționale, spunea că șefii de stat joacă teatru atunci când se miră de intensitatea spionajului american. "Bineînțeles că liderii Franței, Germaniei, Braziliei etc. știu asta. Dar votanții lor nu știu. Mare parte a indignării lor este falsă și pentru consum public", scria Boot (sursa), într-o analiză în care susținea că toate țările se spionează reciproc, iar multe sunt frustrare că nu au capabilitățile pentru a spiona la fel de eficient ca SUA.
Cu toate astea, spionajul între aliați, practică a căror exponenți de marcă sunt SUA și Israelul, reflectă o lipsă de încredere între state care au parteneriate strânse de peste 50 de ani.
"Oricare stat se gândește să obțină ilicit secrete ale aliaților trebuie să pună în balanță beneficiile așteptate cu riscurile de a fi prins și potențialele pagube. Țările din NATO și UE împărtășesc oricum foarte multe, așa că o țară trebuie să fie sigură că prietenii ei ascund ceva ce merită furat, că e improbabil să fie prinsă și că o dovadă convingătoare de căință va reface armonia relațiilor dacă spionajul este descoperit", crede Ian Bond, directorul pentru politică externă al Centrului pentru Reformă Europeană (sursa).
Bond precicează însă că publicul oricum nu va afla niciodată dacă americanii au pus mâna pe vreun secret important atunci când, de exemplu, i-au ascultat telefonul Angelei Merkel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
