Germania: Coaliţia guvernamentală, acord migraţie

Partidul Social Democrat (SPD) din Germania a anunţat joi că a ajuns la un acord privind migraţia cu celelalte două formaţiuni din coaliţia condusă de cancelarul Angela Merkel, informează Reuters.

Potrivit şefei SPD, Andrea Nahles, înţelegerea priveşte accelerarea respingerii solicitanţilor de azil deja înregistraţi în alte ţări din Uniunea Europeană şi abţinerea Germaniei de la orice acţiune unilaterală.

Lidera social-democrată a insistat că nu vor fi înfiinţate niciun fel de centre de tranzit pentru migranţi. Ministrul de interne Horst Seehofer, care declanşase în iunie o criză guvernamentală, anunţând că intenţionează să respingă la frontieră migranţii înregistraţi în alte state membre UE, s-a declarat foarte satisfăcut de acord.

Partidul său, Uniunea Creştin Socială (CSU), partenerul din Bavaria al Uniunii Creştin Democrate (CDU), reuşise luni să aplaneze conflictul cu Merkel. Compromisul dintre CSU şi CDU - formaţiunea cancelarului - prevedea înfiinţarea unor centre de tranzit pentru migranţi la frontiera Germaniei cu Austria, însă înainte de implementare măsura trebuia să fie acceptată şi de social-democraţi.

Vezi şi: Germania, Italia şi Austria, măsuri anti-imigraţie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel