Germania a început retragerea trupelor de la Incirlik | DCNews
Cele mai citite

Germania a început retragerea trupelor de la Incirlik

armata_polonia_44893700

Germania a început duminică să își retragă trupele de la o bază aeriană din Turcia, de unde sprijineau operațiunile internaționale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, în urma unei dispute cu Ankara privind accesul, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării german, potrivit Reuters.

Retragerea de la baza Incirlik, aprobată luna trecută de parlamentul german, marchează un pas suplimentar într-una din numeroasele dispute bilaterale, care variază de la campania de represiune dusă de Ankara după puciul eșuat de acum un an și până la campania politică a unor oficiali turci în Germania.

Avioanele Tornado germane urmează să mai opereze de la baza Incirlik până la sfârșitul iulie ca parte a unei misiuni care oferă zboruri de recunoaștere în sprijinul operațiunilor coaliției conduse de SUA împotriva Statului Islamic în Irak și Siria.

Între timp, materialul necesar urmează să fie mutat la o nouă bază aeriană din Iordania, unde avioanele sunt programate să ajungă până în octombrie.

Un avion de realimentare german a părăsit duminică baza Incirlik pentru Iordania, a precizat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării german.

Un oficial turc a confirmat că retragerea a început, spunând că ministrul Apărării german l-a informat pe omologul său turc în legătură cu data retragerii la întâlnirea pe care cei doi au avut-o la un recent summit NATO de la Bruxelles, relatează Agerpres.

[citeste si]

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Susțineți ca uniformele școlare să fie obligatorii?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close