Germania a arestat un angajat al ambasadei britanice din Berlin pentru spionaj în favoarea Rusiei

Germania a arestat un angajat al ambasadei britanice din Berlin pentru spionaj în favoarea Rusiei   /  Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Germania a arestat un angajat al ambasadei britanice din Berlin pentru spionaj în favoarea Rusiei / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Un cetățean britanica care lucra în ambasada Marii Britanii la Berlin a fost arestat de poliția germană.

Poliția germană a arestat un cetățean britanic care lucra la ambasada Marii Britanii din Berlin, acesta fiind suspectat că a transmis documente serviciilor secrete ruse în schimbul unor recompense financiare, relatează Reuters.

Procurorii germani au anunțat miercuri că au efectuat percheziții la apartamentul și biroul bărbatului, identificat doar drept David S., și că acesta urmează să fie adus în fața unui judecător mai târziu în cursul zilei de miercuri. Poliția britanică afirmă că bărbatul ar fi în vârstă de 57 de ani, potrivit BBC.

„În cel puțin o ocazie acesta a transmis unui reprezentant al serviciilor secrete ruse documente pe care le-a obținut în timpul activităților sale profesionale”, afirmă un comunicat remis de parchetul de la Berlin. „Acuzatul a primit în numerar o sumă care deocamdată nu a fost stabilită în schimbul transmiterii acestor informații”, a adăugat comunicatul.

Marea Britanie a anunțat în luna mai un plan de a lua măsuri împotriva acțiunilor ostile întreprinse de țări străine, introducând o nouă lege care acordă serviciilor de securitate și informații noi puteri pentru a face față provocărilor în creștere.

Bărbatul a fost arestat marți în Potsdam, oraș aflat la 36 de kilometri de Berlin, în urma unei operații comune a autorităților britanice și germane, potrivit Publika.

Scandalul Pegasus. Îngrijorări la nivel internațional după dezvăluirile apărute în mass-media

Îngrijorările cresc la nivel internaţional după dezvăluirile apărute în mass-media potrivit cărora jurnalişti, activişti şi politicieni ar fi fost spionaţi prin intermediul programului informatic israelian Pegasus, ONU anunţând marţi la New York că se află în discuţii cu autorităţile SUA în legătură cu acest caz, relatează miercuri dpa, scrie Agepres. 

Programul spion Pegasus, creat de compania israeliană NSO Group, introdus într-un smartphone, oferă atacatorului acces complet la mesajele dispozitivului, e-mailuri, microfon, cameră, apeluri şi contacte ale proprietarului dispozitivului.

Justiţia franceză a anunţat marţi că a deschis o anchetă în legătură cu afacerea Pegasus, urmând să examineze plângerea unor jurnalişti ale căror telefoane au fost spionate în contul Marocului.

Ce face softul Pegasus



Conform anchetei publicate duminică de un consorţiu de 17 media independente, softul Pegasus ar fi permis spionarea telefoanelor a cel puţin 180 de jurnalişti, 600 de politicieni, 85 de activişti pentru drepturile omului, 65 de şefi de companii din diferite ţări.

Pe lista numerelor de telefon spionate se află şi cel al preşedintelui francez Emmanuel Macron, potrivit Le Monde şi The Guardian.

Numerele de telefon mobile aparţinând altor 13 şefi de stat şi de guvern s-ar afla de asemenea pe această listă, a precizat The Guardian.

Compania israeliană NSO a declarat că Macron nu ar fi fost vizat de programul spion (citește mai mult AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel