Directorul General Interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), Georgică Severin, susţine că recentele cereri de demitere a sa din fruntea instituţiei se datorează faptului că nu ar fi încălcat legea.
"Nu am anunţat nicio schimbare a organigramei şi nici nu pot face modificări în lipsa unui Consiliu de Administraţie. Cât despre intimidare, există persoane/grupuri rău intenţionate care, sub protecţia anonimatului, dar uşor identificabile, răspândesc în spaţiul virtual zvonuri menite să inducă o stare de tensiune şi nesiguranţă în rândul angajaţilor", afirmă Severin într-un comunicat.
Precizările directorul general interimar al SRR survin apariţiei în spaţiul public a unei scrisori deschise adresate Parlamentului României prin care Sindicatul Liber din Societatea Română de Radiodifuziune (SL-SRR) susţinut de CNS "Cartel Alfa" revendică nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă (CCM) de către conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR).
Severin menţionează că nu a "nominalizat nicio persoană sau vreo organizaţie sindicală înregistrată în SRR".
Am dat curs
"Până acum nicio organizaţie sindicală nu mi-a solicitat formal o întâlnire. Am dat curs tuturor solicitărilor de întâlnire care mi-au fost adresate. Cât priveşte întâlnirea cu reprezentanţii sindicatului reprezentativ S.L. - SRR, aceasta a avut loc in perioada premergătoare alegerii reprezentanţilor salariaţilor în C.A. al SRR, moment în care persoana desemnată de sindicatul reprezentativ s-a declarat încântată de Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea acestor alegeri", precizează Severin.
În privinţa faptului că ar anunţa "contrar legii, la întâlniri cu diverse colective, că nu va mai exista Contract Colectiv de Muncă sau că drepturile salariaţilor prevăzute în cel actual sunt prea mari", Georgică Severin subliniază că "această interpretare este eronată sau scoasă din context".
"Am afirmat că noul Contract Colectiv de Muncă va trebui să respecte întru totul prevederile legale, fie că ne referim la Legea 500/2002 sau Legea 41/1994. Legat de drepturile salariale, am constatat că există inechităţi flagrante între veniturile angajaţilor, funcţii deţinute şi activităţile prestate", spune el.
Totodată, directorul general interimar al SRR neagă faptul că ar fi amânat "rezolvarea unor probleme interne". "Încă de la începutul mandatului toate problemele interne care mi-au fost aduse la cunoştinţă au fost rezolvate cu celeritate şi cu respectarea prevederilor legale, în ciuda practicilor anterioare de amânare nejustificată a soluţionării acestora", precizează Severin.
El spune că "au fost acordate toate drepturile financiare prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă".
Starea de tensiune
"Excepţie face acordarea participării la profit a salariaţilor Societăţii Române de Radiodifuziune, ce nu va putea fi pusă în aplicare până la desemnarea Consiliului de Administraţie al SRR, singurul care are competenţa legală să aprobe repartizarea profitului înregistrat, conform HCA 287/24.03.2017, semnată şi de reprezentanţii salariaţilor în C.A. la acel moment, actualii lideri ai SL-SRR", afirmă directorul SRR.
Georgică Severin consideră că "starea de tensiune invocată ar putea fi generată de rapoartele de control întocmite de instituţiile publice abilitate, în urma cărora cei care au comis ilegalităţi vor răspunde conform legii".
"Ca atare, este de înţeles teama acelor angajaţi şi membri CA din perioada 2010-2014 şi 2014-2017 de la care trebuie recuperat prejudiciul stabilit în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. În concluzie, înţeleg că se solicită demiterea mea pentru faptul că NU am încălcat legea", se mai arată în comunicatul semnat de directorul general interimar al SRR.
Confederaţia Naţionala Sindicala 'Cartel Alfa' anunţa vinerea trecută că susţine revendicările Sindicatului Liber din Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), care a acţionat în instanţă conducerea pentru nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă (CCA) şi solicita demiterea directorului general interimar al SRR, Georgică Severin.
Conform unei scrisori deschise adresate Parlamentul Romaniei, Cartel Alfa semnala că actuala conducere interimară a SRR ar încalcă actualul CCA, intimidează angajaţii cu schimbări de organigramă cu 'parfum de restructurare', dar şi jurnaliştii incomozi şi liderii sindicali, emiţând ordine ilegale prin care angajatorul se imixtionează în activitatea sindicatelor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu