€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641

Urmărește dezbaterea live

 

Georgescu, în fața instanței pentru contestarea controlului judiciar. Magistrații au amânat pronunțarea după alegeri

calin-georgescu_29887600 FOTO: Agerpres
 

Judecătoria Sectorului 1 se va pronunța după alegeri asupra contestației depuse de Călin Georgescu împotriva deciziei PlCCJ de a-i prelungi măsura controlului judiciar în dosarul în care este cercetat penal...

Călin Georgescu s-a prezentat miercuri dimineață, la ora 9:00, în fața instanței pentru a-și susține contestația împotriva prelungirii controlului judiciar. În apropierea instanţei a fost amplasat un important dispozitiv de securitate al Jandarmeriei, fiind prezenţi şi câteva zeci de susţinători ai lui Georgescu. Pronunțarea asupra contestației va avea loc luni, în data de 5 mai.

Pe 24 aprilie, Călin Georgescu a fost chemat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a i se aduce la cunoştinţă prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii controlului judiciar.

Ancheta vizează inclusiv un presupus plan de destabilizare a țării, coordonat alături de Horațiu Potra, după anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională.

Călin Georgescu este acuzat de șase fapte:

- instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.

- comunicarea de informații false, prev. de art.404 C.p.

- fals în declarații în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațile de avere)

- iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002

- promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5  din O.U.G. 31/2002

- iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close