George Simion, liderul AUR, a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu.
Într-o postare pe Facebook, George Simion a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu.
„Pentru afacerile românești, pentru agricultori și pentru constructori ne vom exercita dreptul constituțional de a da jos guvernul Iohannis. Moțiune de cenzură, tic-tac!“, a scris George Simion pe Facebook.
În începutul ședinței de Guvern de joi, 24 august 2023, premierul Marcel Ciolacu a făcut declarații despre măsurile fiscal-bugetare pe care Guvernul României le va lua.
„Trebuie să oprim debandada bugetară, trebuie să facem un sistem fiscal echitabil pentru toată lumea și trebuie să luptăm în mod real cu evaziunea. Risipia bugetară, evaziunea și ocolirea taxelor cumulate sunt frâna care ține pe loc dezvoltarea României. Din punctul meu de vedere, nu mai putem continua așa.
Miliarde de euro ajung în buzunarele unor șmecheri su sunt risipite în instituții care se calcă pe picioare, în loc să fie folosite pentru drumuri spitale și școli. Discuțiile din ultimele săptămâni au arătat clar că avem nevoie de reforme profunde.
Vreau să vă anunț că Guvernul își va asuma răspunderea în fața Parlamentului pe pachetul legislativ care vizează reforma aparatului de stat, măsurile de echilibrare fiscală și cele pentru combaterea evaziunii. Îmi voi pune mandatul pe masă în Parlament pentru reforme și dreptate socială.
Trebuie să separăm apele și românii să vadă cine vrea cu adevărat să facă reforme și să ducă această țară înainte și cine se opune și luptă pentru privilegii și pentru marile averi. Eu cred că aceasta este calea și vă anunț că voi merge înainte cu toată fermitatea
“, a spus Marcel Cioalcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu