Generalul Marius Crăciun, fost comandant al Forţelor pentru Operaţiuni Speciale (FOS), despre Vladimir Putin la G20: "Hoțul strigă- Hoții!"

Sursa foto: AGERPRES
Sursa foto: AGERPRES

Generalul Marius Crăciun a comentat declarațiile lui Vladimir Putin în cadrul întâlnirii G20.

 

Generalul Marius Crăciun, fost comandant al Forţelor pentru Operaţiuni Speciale (FOS) şi doctor în ştiinţe militare, a comentat, în direct la Antena 3 CNN, declarațiile lui Vladimir Putin în cadrul întâlnirii G20. Președintele rus a afirmat că este necesar să se gândească la cum să se oprească „tragedia” conflictului din Ucraina.

În comentariu s-au punctat idei precum statutul Rusiei de agresor, complexitatea lumii actuale dominate de conflicte și încercările liderului de la Kremlin de a forța o pace în condițiile sale .

"Nu e prima dată când Putin declară asemenea lucruri, dar trebuie să ținem cont că rușii merg tot timpul pe principiul `hoțul strigă - hoții`. E clar că aici Putin este cel care a declanșat agresiunea", a declarat generalul Marius Crăciun, la Antena 3. 

"Lumea în care trăim, cu un nou conflict, este din ce în ce mai complexă și probabil că Putin crede că acum ar putea să-i convingă pe liderii statelor G20, dar și pe alții, mă refer în mod deosebit la BRICS și la alte asemenea organizații internaționale, să facă presiuni asupra conducerii Ucrainei pentru a ajunge la o soluție de pace. În principiu, pacea este un lucru bun, însă nu în condițiile pe care le impune Rusia care este agresor. Orice ar face Putin, orice ar spune, Rusia rămâne un agresor", a încheiat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel