Generalul Gordon, vizită în România

FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES

O delegaţie a Gărzii Naţionale a statului Alabama, condusă de şeful instituţiei, generalul-maior Sheryl Gordon, efectuează, în perioada 13-16 august, o vizită oficială în România, potrivit unui comunicat de presă al Ministerul Apărării.

Oaspeţii americani au participat, luni, la simpozionul cu tema '25 de ani de State Partnership Program', organizat la Universitatea Naţională de Apărare 'Carol I' din Bucureşti. Programul vizitei mai cuprinde deplasări la Baza aeriană 'Mihail Kogălniceanu', în Portul militar Tulcea, cu o informare pe Nava Siretul, şi în Garnizoana Constanţa, unde vor participa, alături de şeful Statului Major al Apărării, general Nicolae-Ionel Ciucă, la manifestările dedicate Zilei Marinei.

Colaborare de un sfert de secol

Delegaţia Gărzii Naţionale a Statului Alabama va fi însoţită, pe durata prezenţei în România, de generalul de brigadă Iulian Berdilă, şeful Direcţiei planificare strategică din Statul Major al Apărării, se precizează în comunicatul MApN. Cooperarea dintre Armata României şi Garda Naţională a Statului Alabama se desfăşoară, de peste 25 de ani, în cadrul Programului de Parteneriat Statal (SPP). Prin activităţile Mil-to-Mil, Programul de Parteneriat Statal a oferit sprijin şi expertiză în procesul de specializare şi perfecţionare, în domeniul instrucţiei, militarilor din forţele terestre şi aeriene şi a contribuit la dezvoltarea infrastructurii Centrului Naţional de Instruire Întrunită Getica (JNTC) din Cincu. Împreună cu militarii Gărzii Naţionale din Alabama, militarii români au executat, începând cu anul 2015, o serie de exerciţii tactice cu trupe în teren, specifice unităţilor de geniu - 'Resolute Castle', de cercetare - 'Red Dragon' şi din forţele aeriene - 'Dacian Warhawk' şi 'Dacian Viper'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel