Generalul american Ben Hodges propune ca România și Ucraina să mineze apele din jurul Crimeei

În cadrul Dialogului de Securitate SUA-Ucraina, conferință care a avut loc online, generalul american (r) Ben Hodges, fost comandant al Forțelor terestre ale SUA în Europa, a propus minarea apelor din jurul Crimeei, relatează Defense Romania. 

În cadrul evenimentului menționat, desfășurat în format videoconferință din cauza condițiilor pandemice, generalul american a propus o strategie pentru a incomoda Federația Rusă: Minarea de către Forțele Navale Române și Forțele Navale Ucrainene a apelor din jurul Crimeei ocupate, informează Defense Romania. 

În caz contrar, susține Hodges, Federația Rusă va continua politicile împotriva Ucrainei, politici care s-ar putea revărsa și asupra altor state din regiune.

Hodges a propus în cadrul conferinței o politică mai agresivă împotriva Federației Ruse, care în opinia sa consideră Marea Neagră mai importantă decât Marea Baltică. În opinia generalului american, țara nostră și Ucraina ar trebui să facă „zile fripte” Moscovei în Marea Neagră prin presiunea pusă pe Moscova pentru ca navele ruse să nu mai poată acosta în niciun port din regiune.

Ben Hodges consideră că suveranitatea Ucrainei depinde total de Marea Neagră iar o acțiune pentru a izola Ucraina de Marea Neagră ar putea avea loc după ce Kremlinul ar folosi ca pretext lipsa de apă potabilă din Crimeea ocupată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel