Gazprom avertizează Ucraina

[] []

23 apr 2014 / 20:48
Salveaza PDF Comentarii

Aleksandr Medvedev, preşedintele Gazprom Export şi vicepreşedinte al Gazprom, avertizează că restanţele acumulate de Ucraina la plata gazelor naturale importate din Rusia sunt "intolerabile", el precizând că datoriile vor atinge 3,5 miliarde de dolari (2,5 mld euro) în luna mai.

"Această situaţie, după cum a spus preşedintele Vladimir Putin, este intolerabilă; Ucraina nu a mai făcut plăţi din ianuarie", a declarat Aleksandr Medvedev, conform Mediafax.

"Nu am întrerupt gazele şi nu avem intenţia de a face acest lucru. Dar, dată fiind situaţia, ne rezervăm dreptul de a impune Ucrainei un sistem de plată în avans şi vor avea gazul pe care îl plătesc în avans", a transmis vicepreşedintele Gazprom, explicând că această clauză figurează în contractul cu Kievul.

"Vom continua să livrăm gazul necesar clienţilor europeni", a dat asigurări Aleksandr Medvedev.

Săptămâna trecută, preşedintele rus, Vladimir Putin, a acordat Ucrainei termenul de o lună pentru a rezolva problema plăţilor.

"Pe 16 mai îi vom informa pe partenerii noştri ucraineni că introducem sistemul de plată în avans. Vor putea plăti până la 1 iunie gazul pe care îl doresc pe luna iunie", a mai explicat vicepreședintele Gazprom.

Vezi și: Gazprom vrea 10% din piața românească de carburant


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23