Galerie foto cu Imperio Metropolitan. Noul tramvai pentru București, prezentat la Depoul Militari

Primarul General, Nicuşor Dan, a prezentat prototipul tramvaiului ce face parte din lotul de 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti.

Primarul General, Nicuşor Dan, a susţinut o conferinţă de presă, joi, 2 iunie, la depoul Militari cu ocazia prezentării prototipului tramvaiului ce face parte din lotul de 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti. Alături de primarul Capitalei, la eveniment au fost prezenţi directorul STB, Adrian Criţ, şi preşedintele societăţii Astra Vagoane, Valer Blidar.

Primarul General, Nicuşor Dan, a spus: „Sunt bucuros că a ajuns la Bucureşti primul tramvai din lotul celor 100 cumpărate pe fonduri europene, fiind vorba de un contract care însumează aproximativ 200 de milioane de euro. Mă bucur, de asemenea, că cea care a câştigat această licitaţie şi care face tramvaiele pentru Bucureşti este o firmă românească. Primul tramvai urma să vină în luna septembrie, suntem, deci, cu 2 luni în avans şi, potrivit contractului, în perioada următoare vor veni patru tramvaie în fiecare lună.”

„În Bucureşti, din 1989 şi până azi, au fost aduse 17 tramvaie noi, iar acest lot de 100 este o îmbunătăţire considerabilă a flotei noastre de transport public", a completat primarul Capitalei.

2. -imagine fara descriere- (imperio_metropolitan_tramvai_bucuresti_13754800.jpg)

Nicuşor Dan a precizat că atragerea banilor europeni şi achiziţionarea de noi mijloace de transport în comun condiţionează municipalitatea să facă o serie de investiţii care au fost ignorate de-a lungul timpului: „Banii europeni au venit cu nişte obligaţii, una dintre ele fiind aceea ca pe liniile pe care circulă aceste tramvaie - prima va fi linia 41- să avem peroane de 40 de metri. CGMB a aprobat actualizarea indicatorilor necesari acestei investiţii, iar până la momentul în care o să avem recepţia terminată pentru acest prim tramvai, o să avem şi peroanele de 40 de metri, urmând ca proiectul să fie extins şi pe celelalte linii. Bucureştiul are 150 de kilometri linii de tramvai, din care 50 de kilometri sunt nemodernizaţi. Ne propunem ca în momentul în care POR-ul va fi lansat în această toamnă să avem documentaţiile pregătite pentru toţi aceşti 50 de kilometri".

3. -imagine fara descriere- (tramvai_imperio_metropolitan_91583000.jpg)

La rândul său, directorul STB, Adrian Criţ, a arătat că „noile tramvaie au un consum redus de 0.6 KWh pe tonă-kilometru, spre deosebire de 0,11 KWh pe tonă-kilometru sau 0,21 KWh pe tonă-kilometru cât are un tramvai Tatra produs în 1975. Sunt tramvaie cu o capacitate sporită de transport, numărul de călători va fi mai mare cu circa 20% faţă de tramvaiele de 27 de metri, şi beneficiază de tot ceea ce înseamnă necesităţi pentru un transport de calitate în Municipiul Bucureşti".

Prezent la eveniment, preşedintele societăţii Astra Vagoane, Valer Blidar, a explicat că, dacă nu ar fi existat sincope în derularea contractului, care au întârziat cu peste 3 ani livrarea, astăzi toate tramvaiele ar fi fost în operare în Municipiul Bucureşti.


4. -imagine fara descriere- (nicusor_dan_adrian_crit_valer_blidar_41119100.jpg)

Noul tramvai are următoarele caracteristici tehnice:

lungime de 36 de metri

lăţime 2.4 metri 

înălţime de 3.6 metri.

Este fabricat din oţel, are o greutate de 47 de tone, fiind proiectat pentru o viteză constructivă de 70 km/h (limitată la 50 km/h). Are cinci uşi şi o capacitate de 322 de pasageri, din care 56 pe scaune.

5. -imagine fara descriere- (tramvai_imperio_metropolitan_bucuresti_16222400.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel