Galațiul, singurul centru din regiune de depistare a cancerului în stadii timpurii

Spitalul Județean Galați este singura unitate medicală între Iași și București unde există un aparat ultraperformant pentru detectarea celulelor canceroase, precizează Costel Fotea, președintele PSD al Consiliului Județean. 

Este vorba despre un PET-CT, care este funcțional și pe care Consiliul Județean l-a achiziționat cu aproximativ 2 milioane de euro.

Este o minune a tehnologiei pe care Galațiul o are, care este folosită deja de zeci de pacienți și care poate detecta boala la debutul ei, dacă a recidivat cancerul sau dacă tratamentul este eficient.

Oamenii trebuie să știe că avem acest aparat, că nu mai sunt forțați să se ducă la București sau Iași, că nu mai trebuie să se înscrie pe liste lungi de așteptare la alte centre din țară, că avem medici buni care știu să folosească această tehnologie și că depistarea cancerului cât mai repede înseamnă de multe ori salvarea vieții.

Mai mult, Galațiul este unul dintre puținele centre din țară dotate cu două acceleratoare liniare de particule pentru radioterapie. Primul are deja peste 30.000 de ședințe în aproape trei ani de funcționare, iar cel de-al doilea este în ultimele etape de autorizare.

Vezi și: Conacul de la Mânjina, Galați, va fi restaurat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel